Prezenţa la vot în judeţul Vrancea este de peste 46%, la ora 21.00. Peste 145.000 de vrânceni au ajuns la urne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegeri europarlamentare 2019
Alegeri europarlamentare 2019

Românii îi desemnează duminică, 26 mai, pe cei 32 de reprezentanţi în Parlamentul European. În acelaşi timp, alegătorii pot răspunde la cele două întrebări din cadrul referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. „Adevărul“ vă ţine la curent cu prezenţa la vot în judeţul Vrancea raportată la intervale regulate de către Autoritatea Electorală Permanentă.

UPDATE: Urnele s-au închis. În Vrancea, 46% dintre vrânceni au votat.la alegerile europarlamentare au votat circa 145.000 de vrânceni (peste 46%), iar la referendum au votat peste 120.000 (peste 38%).

UPDATE: ora 20.00. Cu doar o oră înainte de închiderea scrutinului electoral, prezenţa la vot în Vrancea a depăşit 44,3%. Au votat peste 138.000 de vrânceni.

UPDATE ora 18.00. Prezenţa la vot este de 38 %. Asta înseamnă că au votat peste 119.800

UPDATE ora 16.00: Peste 98.000 de vrânceni au votat până la ora 16.00. Prezenţa este de 31,3% , mult superioară anului 2014, când la aceeaşi oră votaseră 19,25% dintre vrânceni.

UPDATE, ora 13.00: Mai bine de 63.000 de vrânceni au trecut pe la urne până la ora 13.00. Astfel, până la ora 13:00, votaseră peste 64.000 de vrânceni la europarlamentare (peste 20,5%) şi peste 52.000 de vrânceni la referendumul pe justiţie (circa 16,7%).

Prezenţa este de 20,3%. În 2014, a precedentele alegeri europarlamentare, la aceeaşi oră prezenţa la urne a fost de 13,26%. 

UPDATE: ora 11.30. 43.000 de vrânceni s-au prezentat la urne până la ora 11.30, respectiv 13,6%.

UPDATE: ora 10.00 Până la ora 10.00, în Vrancea au trecut pe la urne peste 22.000 de persoane, ceea ce reprezintă 7%.

UPDATE: ora 9.00 Până la ora 9.00, în Vrancea au votat 11.940 de persoane, din cele 310.170 înscrise în listele electorale. Pe listele suplimentare au votat 1.534 de persoane iar cu urma mobilă o singură persoană.

18.937.258 de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne duminică, 26 mai.

Dintre aceştia, 310.170 de persoane sunt înscrise pe listele electorale permanente din judeţul Vrancea.

Pe teritoriul judeţului Vrancea, sunt amenajate 358 de secţii de votare, deschise în intervalul orar 7.00 – 21.00. 

La precedentele alegeri europarlamentare, prezenţa la vot în judeţul Vrancea a fost de 35,33%.

Totodată, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări pe teme de justiţie în cadrul Referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Cele două întrebări sunt:

1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?

2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?

În Vrancea, s-au tipărit 344.541 de buletine de vot pentru alegerile europarlamentare şi câte 344.541 de buletine de vot pentru fiecare din cele două întrebări de la Referendum.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite