Poetul care a stat 73 de zile în fruntea Comitetului Provizoriu de Uniune Naţională Vrancea
0Pe 22 decembrie 1989, poetul Liviu Ioan Stoiciu, care lucra ca bibliotecar la Biblioteca Judeţeană, a fost pus de revoluţionari în fruntea judeţului după ce se ştia că este un opozant al fostului regim.
În zilele Revoluţiei Române de la 1989, vrâncenii au avut în fruntea judeţului un poet. Este vorba despre Liviu Ioan Stoiciu, vrâncean prin adopţie, după ce a copilărit într-un canton al Haltei CRF Adjud, oraş unde a şi finalizat studiile liceale.
Acesta a urmat între 1968 şi 1975 studii de filologie şi filozofie la Baia Mare şi Bucureşti, iar în 1975 s-a căstătorit la Focşani cu prozatoarea Doina Popa.
Revoluţia l-a prins pe Liviu Ioan Stoiciu la Focşani, unde lucra ca bibliotecar la Biblioteca Judeţeană. Avea 39 de ani şi era deja cunoscut în judeţ ca un disident al regimului comunist. Din 1981 intrase în atenţia Securităţii pentru un poem anticeauşist citit de Virgil Ierunca la Radio Europa Liberă. La 13 octombrie 1989 a fost unul dintre semnatarii listei de protest împotriva realegerii lui Ceauşescu la al XIV-lea Congres al PCR. Textul de protest şi lista semnatarilor au fost citite, de asemenea, la Radio Europa Liberă în noiembrie 1989.
Foto
Din această cauză a fost aproape să-şi piardă locul de muncă, însă a venit Revoluţia. Pe data de 21 decembrie aflase de la un prieten din Bucureşti despre evenimentele din Capitală.
„În difuzor se auzeau împuşcăturile care erau atunci în centru. Am zis «gata, acum trebuie să fac ceva». Şi mi-am dat întâlnire cu mai mulţi scriitori în dimineaţa următoare, pe 22 decembrie, la ora 8.00, la Biblioteca Judeţeană. Ieşim în stradă!. Dar, dintre scriitori n-a venit decât unul. „În timp ce aşteptam, am auzit că în sudul oraşului, muncitorii nu mai vor să lucreze. Am ajuns la poarta platformei industriale: puzderie de securişti prin jur. Acolo am auzit că a fugit Ceauşescu. Toată lumea a auzit, muncitorii şi inclusiv securiştii, care au dispărut instantaneu. Am fugit şi eu acasă, la televizor, l-am văzut pe Dinescu, după care am revenit la platforma industrială. Erau mii de oameni ieşiţi în stradă. Şi m-au pus în frunte, cu steaguri. E ca şi cum cineva a făcut un scenariu, iar eu l-am jucat. Prea se potriveşte scenariul peste tot. Când am ajuns în Piaţa Unirii, Casa Albă era devastată”, a povestit pentru Adevărul, în 2011, Liviu Ioan Stoiciu.
Poetul îşi aminteşte că pe 22 decembrie l-a văzut la balconul Ateneului Popular pe regretatul muzician Puiu Siru. „Puiu chema la microfon numai activişti de partid. M-am plictisit şi am vrut să mă duc acasă. Numai că, la un moment dat, m-a văzut Puiu Siru. M-a chemat şi m-a prezentat ca mare disident. Pe loc s-a stabilit să mă pună preşedinte de judeţ. Le-am spus că eu fac poezii, nu ştiu să le dau mâncare şi apă. Nu s-a putut discuta cu ei. Şi aşa am ajuns preşedinte. Aveam 39 de ani. Am stat în “funcţia revoluţionară” de preşedinte al CPUN/ CFSN Vrancea şi membru al Parlamentului Provizoriu până pe 5 martie 1990, când m-am retras (după ce FSN a devenit partid) şi am plecat la Bucureşti ca redactor-şef (ales de colegi în lipsă, din februarie 1990) la noul săptămânal literar al USR, “Contrapunct”.
În anul următor avea să demisioneze din funcţie şi să se transfere, ca redactor principal, la revista "Viata Românească".
Din 1991 până recent a fost redactor-colaborator la ziarul "Cotidianul" iar în acest interval a publicat mai multe volume de poezie premiate de Uniunea Scriitorilor din România dar şi de alte asociaţii profesioniste ale scriitorilor.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
