Peste 1000 de pănceni, aşteptaţi să-şi ridice ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Oraşului Panciu a început astăzi distribuirea ajutoarelor alimentare prevăzute de Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

„Pachetele cu alimente au fost depozitate la subsolul fostului Magazin Universal, din centrul oraşului. Ele sunt distribuite zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-15.00. În 2014, numărul păncenilor care vor primi ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană este de 1067. Pentru a intra în posesia pachetelor, cei îndreptăţiţi trebuie să prezinte comisiei cupoanele uninominale, însoţite de actul de identitate“, preciziează Iulian Nica, primarul oraşului Panciu.

Potrivit legii, categoriile de persoane la care vor ajunge alimentele prevăzute de Programul POAD sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat;  şomerii cu o indemnizaţie lunară de până la 400 de lei, precum şi şomerii fără indemnizaţie; pensionarii sistemului public de pensii cu o pensie de sub 400 lei/lună; pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizaţiei sociale, al căror venit se află sub 400 lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cei care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei.

image

Pe baza cuponului uninominal, fiecare beneficiar primeşte 4 litri de ulei, 4 kilograme de zahăr, 6 kilograme de făină albă, 6 kilograme de făină de mălai, 2 pungi de paste făinoase (400 g), 8 cutii conservă carne de porc (300 g), 6 cutii conservă carne de vită (300 g) şi 10 cutii conservă pate de ficat (200 g).

Mai puteţi citi:

De săptămâna viitoare începe la Focşani distribuţia alimentelor de la Uniunea Europeană

Ajutoarele vor fi distribuite pe baza cuponului nominal primit acasă, înainte de alegeri, de persoanele beneficiare şi are valoarea de 128 de lei.


 

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite