Oprişan şi Băsescu şi-au pus viceprimari la Focşani. Ei sunt aceiaşi de până acum o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Mersoiu-PSD şi Marius Iorga-PMP (UNPR) au fost realeşi astăzi, în şedinţa de consiliu local, viceprimari ai municipiului Focşani.


Aşa cum era de aşteptat, alegerea viceprimarilor municipiului Focşani a fost doar o simplă formalitate din care a lipsit elementul surpriză.

Aleşii locali au ales astăzi, de data aceasta în mod corect, ajutoarele primarului Cristi Misăilă, aceiaşi de până acum o săptămână, când şi-au înaintat demisiile ca urmare a atacării în instanţă de către prefect a hotărârilor prin care pesedistul Ionuţ Mersoiu şi Marius Iorga, consilier UNPR/PMP au fost aleşi viceprimari.

Cei doi au fost votaţi cu majoritate de voturi, 13 la 8, în condiţiile în care şi Partidul Naţional Liberal a avut propriile propuneri pentru aceste funcţii, respectiv Dan Buzoi şi Ana Maria Dimitriu.

Pesedistul Ionuţ Mersoiu şi Marius Iorga, consilier PMP ales pe listele UNPR, au fost suspendaţi din funcţie de instanţa de contencios administrativ, la sesizarea prefectului de Vrancea.

image

Legea spune că orice act administrativ atacat în instanţă de către prefect este suspendat de drept. De altfel, în luna iulie, prefectul Sorin Hornea a trimis consiliului local Focşani o adresă prin care a solicitat aleşilor municipali reanalizarea, în vederea revocării, a hotărârilor nr. 204/2016 şi 205/2016.

Hotărârile făceau referire la modul cum au fost aleşi cei doi viceprimari, Ionuţ Mersoiu şi Marius Iorga. Practic, prefectul a contestat faptul că nu s-a respectat procedura de vot. Cum consilierii locali au ales să ignore cerea prefectului, acesta a apelat la instanţă, care a decis suspendarea celor doi viceprimari.

În cazul alegerii viceprimarilor, legea prevede că toate numele candidaţilor se trec pe un buletin de vot şi se votează în consecinţă, ori acest lucru nu s-a întâmplat decât astăzi, când alegerea viceprimarilor a respectat procedura.

image
image
image
image
image
image
image
image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite