FOTO VIDEO Sărbătoare cu triplă semnificaţie la Focşani
0Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie pentru români: este Ziua Independenţei de Stat, Ziua Victoriei Coaliţiei în Al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei
La Monumentul Eroilor Independenţei a avut loc azi dimineaţă, începând cu ora 10.00, o ceremonie militară şi religioasă cu ocazia triplei sărbători, a Zilei Independenţei, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în Cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.
Ceremonia a fost organizază de Garnizoana Focşani, în colaborare cu autorităţile locale şi a început cu intonarea Imnului de Stat al României după care a urmat intonarea Imnului Uniunii Europene.
După oficierea serviciului religios, autorităţile au ţinut scurte alocuţiuni privind evocarea semnificaţiilor zilei iar manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.