FOTO-VIDEO Ouă de struţ pictate pe policandrul de la Biserica „Sf. Nicolae Nou” din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Policandrul se află la intrarea în Biserică
Policandrul se află la intrarea în Biserică

Picturile de pe ouăle de struţ simbolizează cele Şapte Taine ale Bisericii şi au fost realizate de un artist plastic focşănean.

Cea mai veche biserică din Focşani, „Sf. Nicolae Nou”, care datează încă din secolul XVI, a devenit punct de atracţie pentru credincioşii din oraş şi nu numai după ce părintele paroh Valeriu Tufaru a avut iniţiativa să împodobească policandrul lăcaşului de cult cu ouă de struţ pictate cu motive religioase.

Preotul a cumpărat opt ouă de struţ, a scos cu ajutorul unei seringi conţinutul din ele şi apoi le-a dat unui artist plastic din Focşani să le picteze, iar rezultatul este unul spectaculos.

„Am văzut la mănăstirile din Moldova, agăţate de policandru, ouă de struţ nepictate şi atunci mi-a venit ideea să le pictez. În centrul policandrului am aşezat un ou cu chipurile Maicii Domnului şi Mântuitorului, iar de jur împrejur sunt şapte ouă pe care sunt pictaţi heruvimi ce simbolizează cele Şapte Taine ale Bisericii, respectiv Taina Botezului, Taina Mirungerii, Taina Sfintei Împărtăşanii, Taina Sfântului Maslu, Taina Cununiei, Taina Hirotoniei şi Taina Mărturisirii”, ne-a declarat părintele Valeriu Tufaru.

Potrivit acestuia, oul simbolizează viaţa, în cazul de viaţă fiind vorba despre viaţa izvorâtă din materie.

De curând, Bisericii păstorite de părintele Tufaru i-a fost donat un policandru deosebit, adus tocmai din Ucraina, pe care preotul paroh este foarte mândru.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ambasadorul Franţei a vizitat mausoleele din Vrancea

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite