FOTO VIDEO Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, a primit brevet de tanchist după ce a condus un tanc de 50 de tone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Mircea Duşa a condus un tanc
Ministrul Mircea Duşa a condus un tanc

Ministrul a inspectat astăzi la Smârdan tehnica de luptă din dotarea forţelor armate, printre care şi tancurile de producţie românească.

Imediat după încheierea exerciţiului militar de la Smârdan, ministrul Mircea Duşa a mers în inspecţie în tabăra soldaţilor care se antrenează şi a vrut să cunoască tehnica lor de luptă.

Ministrul nu a rezistat tentaţiei de a se urca într-un tanc, TR 85 Bizon, despre care a aflat că are 50 de tone şi este produs în România.

Mai mult decât atât, Mircea Duşa a şi condus tancul câţiva zeci de metri, înainte şi înapoi, după ce în prealabil a luat lecţii de la comandantul subunităţii de tancuri.

"A fost extrem de interesant să pot conduce un tanc atât de mare foarte simplu doar cu două manete", a spus ministrul după prima sa experienţă de acest fel.

„Aţi fost un foarte bun elev. Sunt mândru domnule ministru”, i-a transmis comandantul de tancuri ministrului Duşa, care a fost recompensat pentru îndrăzneala" sa cu un brevet de tanchist.

1

Tancul TR 85 Bizon este principalul tanc de luptă al Armatei Române, produs şi modernizat la standarde NATO de către industria naţională de apărare şi a făcut parte din tehnica de luptă cu care militarii români tocmai au participat la un exerciţiu în Germania.

Raza maximă de acţiune pe şosea este de 400 de km şi are efect letal asupra tuturor tipurilor de ţinte, datorită proiectilelor antitanc şi distanţei de tragere.

Mircea Duşa a mai spus că la următoarea rectificare de buget a primit promisiunea de la Victor Ponta că  armata va primi o sumă "semnificativă", care să-i permită continuarea programului de modernizare şi înzestrare.

2
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite