FOTO VIDEO Cum a fost sărbătorită Limba Română la Focşani. "Trebuie să o iubim, să o preţuim şi să o facem să înflorească"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul are loc miercuri, 23 august, de la ora 17.00, în sala mare a instituţiei de cultură. Cu această ocazie a avut loc şi lansarea unui volum de versuri.


Timp de aproape două ore, Limba română a fost sărbătorită cu vorbe frumoase, versuri şi interpretări muzicale, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia, în cadrul proiectului “Aniversări Culturale”.

Ziua limbii române se aniversează pe 31 august, dar moderatorul evenimentului, poetul Ionel Marin, a dorit să lege această acţiune cu caracter evocator de lansarea volumului de versuri ”Scântei de vise” aparţinând tinerei poete Luminiţa Postolache. 

“Ziua limbii este o sărbătoare de suflet a fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, de pregătire, indiferent că mai cunoaştem şi alte limbi, iar limba în care ne naştem trebuie să o iubim, să o preţuim şi să o facem să înflorească”, a spus în deschidere Ionel Marin, preşedintele Revistei de creaţie şi cultură “Bogdania”.

Ceilalţi vorbitori au evidenţiat frumuseţea limbii române şi importanţa ei ca fundament al identităţii noastre naţionale.

“Iubesc această limbă extraordinar de mult şi am căutat să o păstrez cât mai bine ca jurnalist, să o vorbesc corect, să o scriu corect, să sesizez atunci când m-a zgâriat ceva la ureche ceva, să-i atrag atenţia discret unui interlocutor că nu pronunţă corect un cuvânt, mai ales că după 1990 limba română a fost impregnată de tot felul de englezisme”, a menţionat jurnalistul Radu Borcea.

Scriitorul Culiţă Uşurelu a salutat iniţiativa aniversării Limbii române, eveniment singular în peisajul cultural din Vrancea.

“Între 31 august şi 4 septembrie se întâmplă să fie ziua Limbii române în Ucraina, în Moldova, în Serbia şi în Bulgaria, ceea ce este foarte bine, dar şi în mari comunităţi de români din lume. Români pe glob sunt vreo 28 de milioane, dintre care 24 de milioane au limba maternă română, iar la noi în ţară puţin peste 17 milioane vorbesc limba română”, a spus scriitorul Culiţă Uşurelu.

În partea a doua a evenimentului a avut loc lansarea volumului de versuri ”Scântei de vise”, scris de o poetă aflată la debut. Este vorba despre Luminiţa Postolache, asistentă medicală la Secţia de Ortopedie a Spitalului de Urgenţă din Focşani, care a avut alături de ea foarte mulţi colegi.

“Acumulând numeroase trăiri, am început să mă eliberez scriind versuri. Am început a scrie în anul 1989, la vârsta de 3 ani, când în familia mea a avut loc un eveniment neplăcut. A urmat o pauză lungă… Iar din 2014 am început să îmi aştern din nou gândurile, dorinţele şi trăirile pe hârtie, iar apoi, la îndemnul bunei mele prietene, le-am postat pe diferite site-uri de poezie. În mare parte, poeziile mele sunt ca un jurnal scris în versuri”, se prezintă autoarea.

De altfel, cartea a dedicat-o prietenei şi colegei sale de muncă, Camelia Costachi, despre care spune că i-a fost alături în cele mai grele, dar şi în cele mai frumoase momente. Tânăra poetă a primit din partea lui Ionel Marin şi a asociaţiei pe care o conduce o diplomă de excelenţă.

Evenimentul de la Ateneul Popular a fost presărat cu interpretări muzicale şi recitaluri lirice, iar la final Luminiţa Postolache şi-a invitat prietenii şi cititorii la tradiţionala sesiune de autografe

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite