FOTO Brazi de Crăciun pe toate drumurile la Focşani, potenţialii clienţi aşteaptă preţuri mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile la brazi în Piaţa Moldovei sunt cuprinse între 20 şi 80 de lei, însă dacă negociezi bine cu comercianţii aceştia sunt dispuşi să mai lase din preţ.

Cu o săptămână înaintea Crăciunului,  brazi de iarnă se află la discreţie în Piaţa Moldovei din Focşani, în aşteptarea clienţilor care deocamdată se învârt în jurul lor, nefiind dispuşi să plătească preţul cerut de comercianţi.

Sunt brăduţi care costă şi 20 de lei, dar sunt şi alţii foarte bogaţi în rămurele, care au o „talie” extrem de frumoasă şi care costă 80 de lei, în condiţiile în care săptămâna trecută comercianţii cerea 120-130 de lei pentru un brăduţ.

„Avem brăduţi pe categorii, plecând de la 20 de lei şi cel mai scump costă 80 de lei. Ducem muncă de lămurire cu oamenii, adică negociem, că sunt săraci şi vrem să câştigăm şi noi un ban, dar şi ei să plece mulţumiţi cu brăduţii acasă. Brazii i-am cumpărat de la o obşte din judeţ”, ne-a declarat o comerciantă din Piaţa Moldovei.

În acest timp,Direcţia Silvică Focşani  şi-a vândut deja cota de 1600 de brazi de Crăciun, din care 500 provin din culturi specializate (adică brazi crescuţi în pepinieră timp de zece ani special pentru a fi tăiaţi de Crăciun) şi restul fiind brazi din tăieri de regenerare.

„Noi i-am şi vândut până acum pe toţi. Dacă în alţi ani aveam şi 7000 de brazi, acum am avut mai puţini brăduţi la vânzare. Brazii din culturi speciale între 1,30 m şi 2 metri preţul s-au vândut cu 30 de lei,  fără TVA iar cei între 2 şi 3 metri preţul a fost de 35 de lei, fără TVA”, ne-a declarat ing. Titi Olteanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Focşani.

În timp ce brazii naturali sunt tot mai puţini la vânzare, cei artificiali au ajuns deja în casele vrâncenilor.

Tocmai datorită faptului că sunt din ce în ce mai interesaţi de achiziţionarea unui brad bogat în ramuri, care poate fi folosit chiar şi patru-cinci ani la rând, magazinele şi hipermarketurile din Focşani au făcut stocuri serioase, pentru a răspunde prompt tuturor solicitărilor. 

„În acest an, se vând foarte bine brazii artificiali, mai ales că preţurile sunt destul de accesibile, iar în perioada următoare vom face şi o serie de reduceri. Avem brazi de toate mărimile, cu beculeţe sau fibră optică, atât verzi, cât şi albi”, declară şeful de raion de la un hipermarket din Focşani.

image

Preţuri pentru toate buzunarele

Preţurile brazilor din plastic sunt accesibile, variind între 20 şi 400 de lei, în funcţie de mărime şi număr de ramuri. De exemplu, un brad clasic de 1,80 metri costă nu mai mult de 110 lei, iar unul cu fibră optică, clopoţei şi conuri ataşate costă 200 de lei, putând ajunge şi la 400 de lei dacă are o înălţime de 2,50 metri şi beculeţe fixate pe crenguţe. Mai rar se cumpără brazii albi, care ajung la 150 de lei, cu o dimensiune de 1,50 metri.

Mai puteţi citi:

Ce semnificaţie mai are bradul de Crăciun pentru generaţia tânără

Comerţul ilegal cu brazi de Crăciun, încurajat de Guvern. Executivul trebuia să introducă sancţiuni, dar proiectul s-a pierdut pe drumul spre Monitorul Oficial

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite