Două cadre didactice cu apucături violente, excluse din învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară de franceză de la Şcoala Goleşti şi o educatoare de la Grădiniţa Vrîncioaia, nu vor mai face parte din corpul cadrelor didactice.

Profesoara de limba franceză Adina Constantin. De la Şcoala Gimnazială din Goleşti, s-a ales cu desfacerea contractului de muncă, din motive disciplinare.

Profesoara este acuzată că a lovit o colegă de cancelarie, chiar în această toamnă, la începutul anului şcolar. Victima, care s-a lovit serios la mână, după ce a fost împinsă în tocul uşii, a depus plângere la Parchet sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

Comisia de Disciplină şi Consiliului de Administraţia al Şcolii de la Goleşti  a decis încetare a contractului de muncă. Decizia urmează să i se comunice întrucât, din informaţiile noastre, doamna profesor se află în acest moment în concediu medical. profesorul Paul Nicolae Neagu, directorul şcolii de la Goleşti.

scoala golesti

Profesoara de franceză Adina Constantin nu este la prima abatere. În anul 2007, aceeaşi unitate de învăţământ i-a alicat decizia desfacerii contractului de muncă, tot după un conflict violent cu o profesoară. Magistraţii Tribunalului Vrancea însă au repus-o în drepturi. Decizia Consiliului de Administraţie al Şcolii Goleşti poate fi contestată la instanţa competentă.

Tot exclusă din învăţământ este şi educatoarea Mihaela Ciornei, de la Grădiniţa Vrîncioaia. Educatoarea a fost filmată când agresa fizic şi psihic doi băieţi, pe care i-a bruscat, înjurat, jignit şi  lovit în mod repetat în cap şi peste faţă. Înregistrarea, postată şi pe Youtube, a fost realizată de mama unui copil care se afla în clasă.

În urma scandalului, DGASPC Vrancea a decis ca părinţii şi copiii să fie consiliaţi psihologic. Ulterior, conducerea DGASPC Vrancea a făcut plângere penală în cazul educatoarei. Totodată, părinţii din localitate au dat declaraţii scrise în care au cerut ca educatoarea să nu le mai predea copiilor.

Educatoarea Ciornei a fost trimisă în judecată, iar magistraţii au obligat-o la tratament medical până la însănătoşire, ori până la ameliorarea stării de sănătate care să înlăture starea de pericol. În plus, i s-a interzis să mai profeseze ca educator.

Prin aceeaşi sentinţă a magistraţilor, femeia a fost obligată de instanţă să plătească daune morale unuia dintre copiii agresaţi, ai cărui părinţi s-au constituit parte civilă în proces. Suma aprobată de instanţă cu titlu de daune morale se ridică la 10.000 de lei. Totodată, judecătorii au dispus constituirea de sechestru asigurator pe bunurile Mihaelei Ciornea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite