Cum au tratat autorităţile din România problema câinilor fără stăpân în urmă cu un secol. „Hingherii mai au ca beneficii pieile câinilor prinşi şi ucişi“

Mult mediatizata chestiune a câinilor vagabonzi a reprezentat o mare problemă şi în trecut, autorităţile locale din România fiind, în general, depăşite de situaţie sau aplicând metode barbare.

Mult mediatizata chestiune a câinilor vagabonzi a reprezentat o mare problemă în trecut, existând informaţii încă de acum un secol şi jumătate despre încercările prin care au trecut autorităţile din cauza numărului mare de câini de pe străzi.

Menţiuni despre această mare problemă le regăsim încă de la 1865, când medicul Serviciului Sanitar al oraşului Focşani îl informa pe primar că trebuie să facă ceva cu câinii care atacau oamenii pe stradă.

„Răul câinilor care umblă pe uliţe şi celor ce îi ţin nelegaţi creşte zi de zi, multe persoane vin la serviciul sanitar pretinzând muşcături de câine. Asemenea răni pun adesea viaţa omului în pericol, cu onoare vă rog să ordonaţi măsurile pentru stârpirea răului produs de câinii vagabonzi”, se arată în consemnarea păstrată la Arhivele Naţionale Vrancea.

Potrivit istoricului focşănean Mihai Negrei, existau încă de atunci hingheri care aveau sarcina prinderii câinilor vagabonzi şi, la fel ca şi astăzi, aceştia făceau o impresie proastă prin modul lor crud de a se comporta cu animalele.

La începutul secolului XX, problema câinilor maidanezi devine din ce în ce mai presantă.

Oraşul Focşani avea pe atunci un cimitir de animale, situat în apropierea unei unităţi militare, unde erau îngropate animalele moarte de boli contagioase.

ASALT LA CIMITIRUL DE ANIMALE

Lăsat însă neîngrijit, cimitirul de animale devenise raiul câinilor fără stăpân, înfometaţi, care dezgropau leşurile de animale, punând astfel în pericol sănătatea populaţiei, mai ales a militarilor din garnizoană.

„Pentru a rezolva această problemă, Primăria a cerut printr-o adresă medicului veterinar Moiseanu ca pe viitor cadavrele şi resturile de la animale să fie îngropate la cel puţin un metru şi jumătate, pentru a nu fi descoperite de câini şi pentru a se împiedica propagarea diferitelor boli. Tot atunci, s-a luat decizia împrejmuirii cimitirului”, ne precizează istoricul Mihai Negrei.

Acest lucru reprezenta doar un aspect al problemei, pentru că maidanezii erau peste tot prin oraş. Din această cauză, Primăria l-a rugat pe medicul veterinar al oraşului să redacteze o lege de înfiinţare a unui serviciu care să se ocupe de adunarea de pe străzi a câinilor vagabonzi, dar nu la modul barbar, cum se făcea pe atunci, ci cu reguli clare, chiar dacă se ajungea în final la omorârea lor.

Medicul s-a conformat, explicând cum va putea funcţiona serviciul în cauză.

Legea prevedea că trebuie prinşi toţi câinii din raza oraşului, indiferent de rasă, iar aceştia urmau să fie ţinuţi timp de 48 de ore în gropi de pământ zidite cu cărămidă.

CÂINII, UCIŞI CU DIOXID DE CARBON

Ulterior, dacă existau proprietari care îi revendicau, aceştia erau nevoiţi să plătească o taxă de doi lei pentru fiecare animal, iar cei nerevendicaţi erau ucişi cu dioxid de carbon.

„Pentru acest serviciu, hingherii vor primi de la primărie 40-50 de lei pe lună, după învoială şi 10 lei pentru fiecare câine prins şi ucis. Plata câinilor se va socoti după numărul perechilor de urechi tăiate din rădăcină şi prezentate medicului veterinar sau şefului salubrităţii, urechi ce se vor arde imediat. Hingherii mai au ca beneficii pieile câinilor prinşi şi ucişi”, se arată în propunerea medicului veterinar şef al oraşului.

Legea în cauză a funcţionat doar pentru moment, dar problema nu a fost rezolvată, iar în 1923 Primăria Focşani emitea o Ordonanţă asemănătoare.

„Este absolut interzis circularea câinilor vagabonzi prin pieţe, pe străzi. Proprietarii câinilor sunt înştiinţaţi a-i ţine sub laţ, legaţi în curte sau cu botniţe De la 15 iulie curent, se înfiinţează un serviciu de Ecarisajiu. Câinii de orice categorie (de ogradă, de lux, sau vânătoare) ce se vor găsi liberi umblând pe străzi, sau prin pieţe vor fi prinşi şi ţinuţi închişi trei zile, în care timp proprietarul câinelui îl poate scoate contra unei taxe de 10 lei pentru prima zi, 15 lei pentru două zile şi 20 lei pentru trei zile. Câinii neridicaţi timp de trei zile vor fi ucişi”, se arată în Ordonanţa dată de Primăria Focşani.

NOUĂ ORDONANŢE ÎN 17 ANI

Mihai Negrei spune că serviciul de ecarisaj a funcţionat foarte puţin, în timpul ocupaţiei germane, respectiv 1917-1918 şi pentru câteva luni în cursul anilor 1925-1926, iar autorităţile locale au manifestat un dezinteres constant faţă de această problemă a câinilor vagabonzi.

„Administraţia locală a elaborat între 1911 şi 1928 nouă ordonanţe, din care şapte ameninţau posesorii de câini cu uciderea animalelor, dacă vor fi lăsaţi să vagabondeze, şi două prin care se puneau taxe referitoare la rasa şi mărimea câinilor”, a mai precizat Mihai Negrei.