Pentru un supliment de fructe şi legume, părinţii care îşi duc copiii la creşă vor plăti de la 1 octombrie 360 de lei în fiecare lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până acum, costul lunar de întreţinere se ridica la 335 de lei, însă alocaţia zilnică de hrană va fi majorată de la 6 lei la 7 lei/zi.

Din luna octombrie, părinţii care-şi duc copii la cele două creşe din Focşani vor trebui să plătească mai mult pentru întreţinerea acestora.

Astfel, dacă până acum ei erau obligaţi să scoată lunar din buzunare suma de 335 de lei, ca şi cheltuieli de întreţinere, de la 1 octombrie aceştia vor plăti cu 25 de lei mai mult pe lună.

„Serviciul Public de Creşe solicită ca fundamentarea cheltuielilor  cu hrana să se facă la 7 lei/zi/copil faţă de 6 lei cât este la data actuală. Această solicitare este motivată din următoarele considerente: dezvoltarea sănătoasă a copilului depinde în foarte mare măsură de o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă; asigurarea varietăţii mâncărurilor bogate în vitamine şi proteine este foarte dificilă, ţinându-se cont de alocaţia de hrană de 6 lei/zi de copil care este din anul 2008; creşterea continuă a preţurilor la produsele alimentare; în momentul de faţă mesele copiilor sunt deficitare în fructe şi legume proaspete, necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor”, se arată în motivarea creşterii tarifelor.

Serviciul Public de Creşe a precizat că au fost consultaţi şi părinţii referitor la cheltuielile cu hrana de 7 lei pe zi iar aceştia au fost de acord.

În municipiul Focşani sunt două creşe, Nr. 1 şi Nr. 7, fiecare cu câte 50 de copii. 

Mai puteţi citi:

Elevi şi copii de grădiniţă chinuiţi de cinci ani la Faraoanele, din neputinţa responsabililor din educaţie

Grădiniţele de vară, alternativă la bone

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite