Consiliul Judeţean Vrancea a plătit 424.217 lei firmei care a organizat Revelionul de la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BZN a urcat pe scenă la Revelionul de la Focşani
BZN a urcat pe scenă la Revelionul de la Focşani

Firma se numeşte Infinity Sound SRL Bucureşti şi a mai organizat în trecut şi alte evenimente la Focşani. Deocamdată, nu se ştie pe cei s-au cheltuit cei 500.000 de lei alocaţi de Primăria Focşani.

Din cei 550.000 de lei alocaţi de Consiliul Judeţean Vrancea pentru organizarea Revelionului 2013-2014, s-au cheltuit în final 424.217 lei, aşa cum rezultă din contractul de achiziţie directă atribuit pe data de 20 decembrie 2013 firmei Infinity Sound SRL Bucureşti.

Banii au fost aloaţi pentru capitolul prestaţie artistică, ceea ce înseamnă că cele 10 reprezentaţii ale artiştilor locali, naţionali şi internaţionali din noaptea dintre ani au costat aproximativ 100.000 de euro.

Firma îl are administrator pe Nicuşor Blejan şi a mai organizat şi alte evenimente la Focşani, cum a fost Festivalul Viei şi Vinului „Bachus 2012”, atunci obţinând un contract pentru un spectacol de lasere şi lumini.

Infinity Sound este specializată în organizarea de evenimente în aer liber şi de interior, între care şi nunţi.

Deocamdată, nu se ştie nimic despre soarta celor 500.000 de lei alocaţi de Primăria Focşani Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia” tot pentru organizarea unor evenimente desfăşurate la sfârşit de an.

Mai puteţi citi:

Echipa lui Oprişan sparge 200 de mii de euro pe Revelion

FOTO VIDEO Mii de focşăneni au trecut în anul 2014 în Piaţa Unirii

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite