Colţ de rai. Drumurile neumblate din Munţii Vrancei. „Nu am găsit nicăieri ceva asemănător” FOTO
0
Unele dintre cele mai frumoase, dar şi mai necunoscute trasee se află în Munţii Vrancei. Fie că sunt parcurse cu bicicleta, fie că sunt luate la pas, potecile îşi vor purta drumeţii către piscuri înalte, poieni înflorite şi cascade cu ape limpezi.
Dacă aveţi vreodată ocazia să exploraţi Munţii Vrancei, trebuie să ştiţi că vă stau la dispoziţie foarte multe trasee turistice montane numai bune de parcurs cu pasul, de-a lungul cărora veţi avea parte nu doar de peisaje de vis, dar şi de aventură.
Unul dintre traseele puţin frecventate de turişti este Pasul Muşat - Vârful Baba - Vârful Lăcăuţi - Pasul Deluşor, un traseu lung, însă extrem de frumos, itinerariul având un veritabil caracter de creastă, pentru că parcurge aliniamentul muntos care separă bazinele Oituz, la nord, Râul Negru şi Bâsca Mare, ambele la vest, Putna, Zăbala şi Bâsca Mică, situate la est.
„Datorită poziţiei Lăcăuţiului faţă de vecinătăţile montane şi faptului că acest masiv reprezintă principalul punct de plecare către munţii învecinaţi, traseului îi corespund două tronsoane, având orientări şi legături diferite cu zonele limitrofe: unul nordic, oferind posibilitatea accesului la Munţii Breţcului, şi unul sud-vestic, care înlesneşte racordarea la Munţii Penteleu. Ca atare, tronsonul nordic se urmăreşte între Vârful Lăcăuţi – culmea dată de masivele Lujeru, Baba, Stogu şi Muşat – până în pasul Muşat, unde se intersectează cu DN 2D, dirijat aici între satele Gresu, 15 kilometri est, şi Ojdula, 14 kilometri vest. Tronsonul sud-vestic este reprezentat prin aliniamentul Lăcăuţi, Manişca Mare, Clăbuci şi pasul Deluşor“, spune profesorul vrâncean Florin Roman, un pasionat al locului, care cunoaşte ca în palmă fiecare parte a traseului.
TUFE DE IENUPĂR ŞI PĂDURI DE CONIFERE
Potrivit lui Florin Roman, partea din traseul de legătură care revine tronsonului nordic necesită aproximativ 12 ore de mers şi utilizează un vechi drum pastoral. La circa un kilometru depărtare de Lăcăuţi, acesta intră în Şaua Poarta Vântului (1.695 metri), ocoleşte pe la vest Vârful Arisoaiei (1.725 metri), iar în continuare traversează o alternanţă de suprafeţe păduroase şi descoperite. De asemenea, drumul ocoleşte, de obicei pe la est, majoritatea vârfurilor ce se rânduiesc pe culmea muntoasă prelungă. Marcajul este vechi, din anul 1975, rar şi degradat, însă lărgimea drumului şi folosirea lui relativ intensă în sezonul de vară permit o orientare satisfăcătoare pe traseu.
„Porţiunea de traseu suprapusă tronsonului sud-vestic se parcurge în 4-5 ore şi face legătura cu Munţii Penteleu, prin pasul Deluşor, astfel: coborâm din Vârful Lăcăuţiului pe poteca din spatele staţiei meteorologice, cam 200 de metri, până într-o poiană situată în înşeuarea din Obârşia Văii Bâsca Mică. În acest loc, interceptăm un drum de tractor pe care îl folosim către înainte, ocolind un vârf teşit, cu arbori răzleţi, după care coborâm într-un şes poienit, cu numeroase tufe de ienupăr, unde părăsim drumul. Până aici ne dirijează şi traseul 15, iar timpul de mers durează circa 20 de minute. Din punctul amintit ne angajăm pe direcţie stânga (sud-vest), pe o cărare pastorală de culme, cu molidiş şi rarişti, şi întâlnim primele semne de marcaj.După 30 de minute, acesta ne scoate la marginea de sus a unei pajişti întinse ce ne oferă imaginea masivelor Goru, Giurgiu, văii Bâsca Mică – toate la răsărit, pârâului Manişca Mare – planul din faţă, apropiat – şi Munţilor Penteleu, la orizont.
Vârful Goru, la cei 1.785 de metri ai săi, este cel mai înalt din Munţii Vrancei, fiind pozitionat pe Muntele Goru, din rezervaţia naturală cu acelaşi nume. „Pentru mine, Vârful Goru este cel mai frumos vârf din zona montană a Moldovei. Este de o sălbăticie incredibilă şi până acum nu am găsit nicăieri ceva asemănător“,spune Ştefan Dumitru, un turist pasionat.
Mai departe, pe liziera pădurii aflate la dreapta, spre vest, apoi prin pădurea rară de conifere, ocolim izvoarele pârâului Manişca, depăşim pe la răsărit vârful muntelui ce-i poartă numele, la o altitudine de 1.677 de metri, iar pe direcţia generală sud, coborâm prelung pe culmea Mioaca, la o
stână veche. Aici interceptăm un drum de tractor care ne va conduce până la capătul traseului.
POPAS LA STÂNA PĂRĂSITĂ
Traseul continuă puţin mai jos, dedesubtul Vârfului -Clăbuci (1.617 metri), unde se traversează o poiană. Acolo găsim o altă stână, acum părăsită, şi, sub aceasta, un observator de vânătoare, pe direcţia cărora o potecă
nemarcată coboară în albia Bâsca Mică, la vărsarea pârâului Manişca Mare. În poiană se mai află şi o troiţă din lemn, bogat ornamentată, pe care o săgeată de marcaj indică o oră de mers până în pasul Deluşor. În continuare, pe direcţie generală vest, drumul de tractor coboară uşor, pătrunzând într-un
arboret de răşinoase.
La ieşirea din desiş poate fi întâlnit un adăpost pentru vite, de unde, către dreapta, se bifurcă un drum forestier dirijat spre Comandău. La capătul lui se traversează o porţiune împădurită, fiind reîntâlnit marcajul, şi se ajunge în poiana din pasul Deluşor, la o altitudine de 1.200 de metri.
Aici se află sediul cantonului feroviar, cantonul forestier şi calea ferată forestieră care se îndreaptă din valea Bâsca Mică în valea Bâsca Mare, către Comandău. Calea ferată forestieră de la Comandău este una dintre
căile ferate cu ecartament îngust care, în trecut, au fost folosite pentru transportul materiei lemnoase exploatate din munţi. Sistemul de căi ferate forestiere din zona Comandăului s-a întins în trecut pe zeci de kilometri pe cursurile râurilor Bâsca Mare şi Bâsca Mică, dar şi ale afluenţilor acestora. Zilnic, din munţi erau aduse de locomotive cu aburi vagonetele încărcate cu lemne care erau apoi duse de o altă locomotivă la capătul superior al Planului Înclinat de la Covasna, unde erau coborâte.
BANDA ROŞIE ŞI CRUCEA ALBASTRĂ
Ramura dinspre Bâsca Mică ajunge mai întâi la cantonul Magheruş (aproximativ doi kilometri), apoi în amonte (circa 7 kilometri), până sub culmea dintre Goru şi Lăcăuţi, fiind astfel accesibil traseul 4, marcat cu cruce
albastră.
Racordarea traseului la Munţii Penteleu, din pasul Deluşor, se face tot prin marcajul cu banda
roşie. Ruta respectivă străbate piscul Hergheliei (1.413 m), urmând apoi succesiunea vârfurilor Fagul Alb (1.409 metri), Ion (1.602 metri), Bălescu (1.577 metri), Coriiu (1.609 metri), Crucea Fetei (1.577 metri) şi Penteleu (1.772 de metri), după care coboară, prin pârâul Cernatu, în satul Gura Milei, în Bâsca Mare. Până pe Vârful Penteleu, după opt-nouă ore de mers, terenul prezintă o alternanţă de suprafeţe acoperite cu pădure şi cu păşuni.
Totodată, se pune în evidenţă o suită de urcuşuri şi coborâşuri, perindate pe fondul general al creşterii altitudinilor, de la 1.200 de metri, pasul Deluşor, la 1.772 de metri, Vârful Penteleu.
LOC DE ODIHNĂ
Pe parcursul traseului, posibilităţi de cazare nu există, însă cei mai mulţi turişti care aleg să plece
în munţi se cazează la
Lepşa – doar înainte şi
după efortul depus pe traseu. Aici, locurile sunt multe şi cochete: pensiuni de trei şi patru margarete, cu saună, jacuzzi, biliard, bowling.
Tur-retur, cu bicicleta
Unul dintre traseele montane fascinante din Vrancea, în ciuda gradului ridicat de dificultate, este Nistoreşti – Vârful Lăcăuţi şi retur, situat la o altitudine de 1.777 de metri, traseu de o zi cu bicicleta.
„Traseul tur-retur are 90 de kilometri, iar plecarea este din comuna de munte Nistoreşti. Ruta este una spectaculoasă, pentru că natura ţi se dezvăluie în minunăţia sa, dar pentru mine spectaculos şi, în acelaşi timp, trist a fost şi faptul că se taie pădurea la greu. Locuri pe care le ştiam pline de copaci sunt acum chelite de cei care exploatează masa lemnoasă, iar din cauza asta natura se răzbună pe noi, cu inundaţii şi alte fenomene“, spune Iulian Melinteanu, un pasionat al traseelor turistice pe bicicletă. El mai spune că traseul pe bicicletă până pe Vârful Lăcăuţi este unul cu grad mare de dificultate, în condiţiile în care se urcă aproximativ 3.000 de metri – asta însemnând urcat şi, apoi, coborât dealuri. De aceea, pentru a izbuti să-ţi duci la îndeplinire scopul trebuie să ai nu numai o condiţie fizică de invidiat, ci este necesar să te înarmezi cu foarte multă voinţă.
ECHIPAMENTUL DE PERFORMANŢĂ, O NECESITATE
Însă nici acest lucru nu este suficient dacă nu ai o bicicletă performantă, care să aibă posibilitatea de a merge corect. Iulian, care este şi administratorul unui magazin de biciclete în Focşani, dispune de tot echipamentul potrivit pentru a urca pe munte, ştiind fiecare detaliu necesar unui traseu frumos şi sigur cu bicicleta. „Traseul Nistoreşti – Vf. Lăcăuţi este doar pentru anumite persoane. Este marcat de salvamontişti şi se parcurge tur-retur în 12 ore. În timpul acesta, este recomandat să se facă pauze de hidratare şi de masă. Se mai întâmplă şi mici accidente – ca unii dintre noi să rămânem în pană –, dar asta este frumuseţea mersului pe munte cu bicicleta. Din cauza riscurilor pe care le prezintă ruta, obligatoriu toţi trebuie să aibă cască şi echipamente speciale. Sunt zone în care împingi bicicleta, chiar aceasta devine o povară, o mai cari şi în spate când nu poţi să mergi pe ea, însă eu asta consider că este o plăcere“, ne mărturiseşte Iulian. Este de menţionat că urcarea pe acest traseu este susţinută, deşi diferenţa de nivel nu este chiar aşa de mare, însă pentru că pe alocuri drumul este stâncos, tracţiunea este îngreunată – aşadar, este necesar ca acest traseu să fie făcut de ciclişti antrenaţi şi experimentaţi.
CASCADE ŞI POTECI
Chiar dacă drumul este unul forestier, pe traseu pot fi vizitate şi unele obiective turistice. Primul punct este biserica de lemn din satul Herăstrău, veche de 150 de ani, renumită pentru icoanele pictate în stil bizantin, pe lespezi de piatră. Urmărind marcajele, drumul urcă prin preajma schitului Valea Neagră, monument istoric de la 1746, şi ajunge la Culmea Mişunei, înspre Vârful Zboina Frumoasă. Tot în acea zonă se află şi renumitele Cascade ale Nărujei, denumite şi „Căldările Nărujei“, unde apa de culoarea turcoazului „se aruncă“ vijelioasă.
Traseul continuă spre obârşiile Mişunei, la Cascada Boului, situată la aproximativ 1.000 de metri altitudine, iar de aici, pe poteci misterioase, îndrăzneţii biciclişti şi nu numai pot urca spre Zboina Frumoasă care atinge altitudinea de 1.657 de metri. De la Gura Bălosului, afluent al Nărujei, se urcă în Culmea Zboinei, apoi coboară la Căldările Zăbalei şi se urcă din nou – popasul final fiind Vârful Lăcăuţi, la 1.777 de metri altitudine, care aparţine de judeţul Covasna. Acest masiv, pe care se află una dintre cele mai înalte staţii meteorologice din România, unde turiştii pot înnopta, reprezintă, practic, principalul punct de plecare către munţii învecinaţi, astfel că pentru cei care vor să se abată de la drum şi să încerce alte aventuri trebuie să ştie că traseului îi corespund şi alte tronsoane, cu orientări şi legături diferite cu zonele limitrofe.
Se poate ajunge pe zona de nord la Munţii Breţcului, iar pe zona de sud-vest, traseul se racordează la Munţii Penteleu. „Trasee de genul acesta, pe care eu l-am parcurs, se pot face cam trei luni pe an. Lunile recomandate pentru bicicletă sunt cele de vară, asta pentru că noroiul este cea mai mare problemă a biciclistului – dacă pământul este umed, lucrurile se îngreunează. Oricum, pentru grupul de biciclişti din care fac parte, regula este că, indiferent dacă afară este soare sau plouă, nu ne oprim niciodată şi mergem mai departe“, spune Iulian Melinteanu.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
