VIDEO Mărturia tulburătoare a unui tânăr din orfelinatul groazei, unde doi copii s-au sinucis: „Am vrut să mă omor. Am obosit să lupt pentru părinţii mei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu a decis să îşi pună capăt zilelor din cauză că se simţea singur
Nicu a decis să îşi pună capăt zilelor din cauză că se simţea singur

Tinerii din casele de tip familial din Craiova s-au hotărât să vorbească, după ce doi copii s-au sinucis, în ultima săptămână. Valentin Cojocaru a povestit că anul trecut, în luna decembrie, a vrut să îşi pună capăt zilelor. Adolesecentul se simţea singur şi neînţeles.

O copilă de 14 ani s-a spânzurat, săptămâna trecută, răpusă de durere că, după 11 ani în care crescuse alături de o „mamă” de împrumut, statul a decis să o readucă la orfelinat. La cinci zile de la tragedie, chiar în ziua de Sfântul Nicolae, un băiat de 19 ani, din acelaşi centru de tip familial, prieten bun cu fata, şi-a anunţat pe Facebook sinuciderea şi s-a aruncat de pe un bloc. Tinerii din casele de tip familial din Craiova s-au hotărât să vorbească şi cer să se facă dreptate în numele celor doi tineri care şi-au pus capăt zilelor.

„Şi eu am avut o tentativă de suicid. Mă simţeam singur. Noi nu putem să ne obişnuim cu ideae că Nicu şi Cristina s-au sinucis. Vrem ca cei de la centru să ne ofere afecţiune”, a povestit Valentin Cojocaru.

Un alt adolescent din centrul de plasament a încercat să se sinucidă

Cei doi, Cristina Drodar şi Nicolae Cristea, alintat Nicu de către prieteni, erau prieteni foarte buni şi locuiau la un centru de tip familial al Direcţiei pentru protecţia Copilului Dolj. Amândoi au fost părăsiţi de părinţi încă de la naştere. Colegii adolescenţilor care şi-au pus capăt zilelor au declarat cu lacrimi în ochi că au pierdut  doi prieteni buni. 

„Nicu suferea extrem de mult, iar în ultima perioada era trist. Mi-a spus ce are de gând să facă, iar eu am discutat cu el cu o seară înainte să îşi pună capăt zilelor. Le-am spus celor de la centru că are de gând să îşi pună capăt zilelor, dar degeaba. El era cel care ne încuraja pe noi tot timpul şi en spunea că trebuie să fim tari pentru a putea merge mai departe. Noi nu vrem decât afecţiune şi să fim înţeleşi. Casa de tip familial unde locuim să fie cu adevărat casa noastră”, a declarat Cristina.

Nicu înainte să îşi pună capăt zilelor şi să se arunce de la etajul 10 al unui bloc în construcţii le-a lăsat colegilor o scrisoare de adio.

„Familiei mele nu îi pasă de mine, iar pentru ei sunt un străin căruia îi zic că îl iubesc de faţadă, dar străinul ştie adevărul. Ei au uitat că mai au un copil în lumea asta sau poate nici nu m-au vrut. Am încercat să îi facă să mă iubească, dar am ajuns la că dragsote cu sila nu se poate. Eu am oboist să stau să lupt pentru părinţii mei (cei care mi-au dat naştere). Sper ca ei să fie bine în continuareşi să îşi vadă de vieţile lor”.

Nicu, tânărul care s-a sinucis aruncându-se la etajul 10 al unui bloc în construcţii va fi înmprmântat mâine.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Tortura din orfelinatul groazei, din Craiova, unde doi copii s-au sinucis, iar alţi 11 au ajuns la Psihiatrie: „Le spuneau că n-au fost doriţi de la naştere”
 

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite