VIDEO Bătrânul de 71 de ani care merge 3 kilometri prin pădure ca să ajungă acasă. „Vecinul meu a închis drumul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marin Viziru (71 de ani), un localnic din comuna doljeană Secu, trăieşte de două luni un adevărat coşmar. Bărbatul a rămas fără calea de acces după ce un vecin a închis drumul. De vină pentru situaţia creată sunt angajaţii primăriei care au uitat să treacă uliţa pe hartă.

Bătrânul povesteşte cu lacrimi în ochi că la vârsta de 71 ani este nevoit să meargă 3 kilometri prin pădurea pentru a putea ajunge la locuinţa lui. Totul a început în urmă cu două luni, atunci când un vecin a închis calea de calea de acces cu acte în regulă. Marin Viziru susţine că de vină pentru situaţia de faţă sunt angajaţii primăriie care uitat să treacă uliţa pe hartă.

„Eu nu mai am acces la drum şi sunt nevoit să merg 3 kilometri prin pădurea pentru a putea ajunge la căsuţa mea. Am documente şi pot dovedi că legal am cale de acces, însă nimeni de la primărie nu vrea să vină şi să rezolve această situaţie. Nu sunt eu de vincă că au greşit ei actele acum mulţi ani. Vecinul meu a închis drumul, iar eu ori zbor ori merg prin pădure pentru a putea ajunge la locuinţa mea. Sunt bătrân şi bolnav şi trebuie să trec prin acest chin din vina altora. Pe drum zilnic fac patru oare, două ore până cobor în sat să îmi cumpăr de mâncare, iar alte două ore până urc acasă“, a povestit bătrânul.

VIDEO

Bătrânul a rămas fără calea de acces după ce un vecin a închis drumul 

Vecinii susţin că s-a închis abuziv calea de acces, iar bătrânul are de suferit din această cauză. Autorităţile locale din comuna doljeană Secu recunosc că acesta are dreptate, însă rezolvarea este doar în instanţă. „Domnul Marin Viziru are dreptate, iar noi o să îl ajutăm cu toate documentele să câştige în instanţă. Sperăm să nu se ajungă acolo, iar cel care a închis calea de acces să înţeleagă că acest lucru nu este normal. Actele au fost greşite cu mult timp în urmă, iar angajaţii primăriei de la vremea resepctivă au uitat să treacă uliţa pe hartă“, a spus Vioreş Ţirei, viceprimarul comunei Secu.

VIDEO

Oamenii din comuna doljeană Secu susţin că s-a închis abuziv calea de acces

Vecinul care a închis calea de acces susţine că are acte de propietate pentru terenul respectiv şi că nu a încălcat legea. „Este propietatea mea şi era normal să închid cu gard tot terenul. Nu cred că am încălcat legea absolut deloc, iar dacă documentele au fost întocmite greşit ne vom judeca şi vom vedea cui o să dea instanţa câştig de cauză. Până atunci drumul rămâne închis“, a precizat Dan Stoian.

image

Dan Stoian susţine că are acte de proprietate pentru terenul respectiv  FOTO Andreea Mitrache

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite