Localnicii din Cerţeşti vor avea pod peste pârâul Şipote. Valoarea investiţiei depăşeşte 700.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Galaţi va finanţa construcţia unui nou pod peste pârâul care desparte localitatea Cerţeşti. Localnicii nu mai vor astfel nevoiţi să ajungă în cealaltă parte a comunei pe o cale de acces provizorie.

Astăzi, 15 septembrie, Consiliul Judeţean Galaţi a demarat proiectul “Pod din beton armat, localitatea Cerţeşti”. Podul va fi realizat pe DJ240A, în intravilanul localităţii Cerţeşti, peste pârâul Şipote. Construcţia va avea o lungime totală de 14,05 metri şi o lăţime de 10,80 metri.

“Este un proiect foarte important pentru cei aproape 2.500 de locuitori din această zonă. Pentru a ajunge dintr-o parte în alta a comunei, oamenii folosesc în acest moment o cale de acces provizorie. Noul pod va permite desfăşurarea în condiţii normale a traficului în zonă. De asemenea, se vor face şi lucrări de amenajare a albiei cursului de apă peste care se va realiza acest pod”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.  

Podul va avea calea de rulare de 7,80 metri şi două trotuare de 1,50 metri. Investiţia are o valoare de 715.564 lei, fără TVA. Lucrarea va fi executată de SC Lemacons SRL, iar perioada de implementare este de 6 luni.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite