FC Universitatea Craiova a înaintat o cerere de înscriere, atât către Federaţia Română de Fotbal, cât şi către Liga Profesionistă de Fotbal. Până pe data de 15 aprilie 2013 se va anunţa şi noua conducere tehnică şi executivă, iar toate meciurile se vor juca pe stadionul ''Ion Oblemenco''. 
 
Se poate înscrie şi în Liga 1 
 
Universitatea Craiova a fost repusă în drepturi, iar clubul poate solicita primirea licenţei, teoretic şi de Liga 1. Universitatea Craiova a fost dezafiliat provizoriu în urma votului din Comitetul Executiv al FRF în vara anului 2011.
 
Propunerea de dezafiliere a fost făcută de preşedintele Mircea Sandu şi votată de 10 dintre cei 14 membri ai Comitetului Executiv. Curtea de Apel Bucureşti a admis în luna noiembrie a anului trecut cererea de suspendare a Hotărârii Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal.
 
Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, a declarat pe data de 27 februarie că Universitatea Craiova îşi poate depune dosarul de licenţiere."Clubul Universitatea Craiova poate solicita primirea licenţei, teoretic şi de Liga 1, dar mult mai practic de Liga a doua deoarece ei erau retrogradaţi sportiv. Din câte cunosc, în data de 11 martie, va avea loc un Comitet Executiv, unde probabil se va discuta şi problema clubului craiovean, dar momentan nu cunosc care va fi ordinea de zi a şedinţei respective.'', a mai spus Duru.
 
Adrian Mititelu a declarat că este dispus cu privire la deschiderea acţionariatului clubului către suporteri şi celelalte persoane juridice din Municipiul Craiova, judeţul Dolj şi nu numai.