Ultimele pregătiri înainte de sfârşitul lumii

Se numeşte tanti Ioana şi are 80 de ani. Locuieşte în comuna Rast, din Dolj, şi casa ei a fost spulberată de inundaţii în anul 2006. Acum, la aproape şapte ani distanţă, tanti Ioana vine zilnic la ruinele casei sale, ba chiar se aşază şi pe banca unde, cu ani în urmă, îşi petrecea serile alături de alte vecine.

Deşi între timp Guvernul i-a construit o altă casă bătrânei, într-un alt sat, ea a ales să se mute la copii şi să rămână în aceeaşi localitate bătută de furia naturii. Mai sunt destule cazuri ca al ei. Mai exact, vreo 500 de familii din Rast refuză să se mute într-un sat nou, construit cu 15 milioane de euro, banii statului, deşi noile case îi aşteaptă încă din anul 2006. Oamenii preferă să locuiască în casele dărăpănate, lovite de viituri, în locuinţe cu ziduri pe jumătate prăbuşite şi care nu vor mai face faţă altor inundaţii.

„Nu am vrut să mă mut în casa construită de cei de la Guvern. Pereţii încă sunt crăpaţi, igrasie este peste tot, dar eu de aici nu plec. Îmi este teamă ca nu cumva să vină din nou viitura peste mine, dar asta este, nu am ce să fac“, spune tanti Maria, o altă localnică hotărâtă să nu-şi părăsească locuinţa. Acum, casele construite cu câte 18.000 de euro fiecare stau cuminţi şi aşteaptă un alt sfârşit al lumii. Noul sat este populat doar de vreo 300 de familii ale căror case efectiv s-au prăbuşit în 2006, după inundaţii, iar oamenii nu s-au mai putut adăposti sub ziduri. Între timp, căci au trecut totuşi vreo şapte ani, aşadar între timp, multe dintre casele noi au fost sparte şi hoţii au furat ce au putut şi ce le-a trebuit.

Pe de altă parte, zilele trecute, meteorologii anunţau primele coduri galbene de inundaţii ale acestui an. Se apropie, aşadar, zilele acelea. Ca în fiecare an, în România, primăvara vine sfârşitul lumii. Aşa cum iarna zăpada ne prinde nepregătiţi, în luna aprilie asistăm, miraţi, la valurile care ne iau, pe rând, casele, animalele, rudele şi ne lasă neputincioşi, săraci şi dând din umeri pe marginea drumului. Se va întâmpla în Rast acelaşi lucru ca acum şapte ani? Şi dacă da, atunci oamenii vor alege să se mute în noile case? Vor cere alte locuinţe? Guvernul va aloca alte milioane?

Variantele sunt împărţite: sătenii care nu vor casele noi sunt fie nişte curajoşi care au înţeles că nu trebuie să-ţi abandonezi rădăcinile, fie nişte personaje pentru care s-au aruncat pe geam saci plini cu euro. Ce contează, însă, este că tanti Maria, tanti Ioana şi restul victimelor ştiu că vor mai fi inundaţii, ştiu că într-una din primăveri ploile vor lua şi ultimele ziduri ale caselor şi, mai ales, nu dau doi bani pe noul sat pe care l-au primit cadou. Pe noile uliţe, cele cu case goale, ca într-o lume paralelă, se plimbă, însă, sfârşitul lumii, o femeie nebună, despletită, care urlă la stele. Şi într-o zi sau alta, această femeie va veni alergând şi pe alte străzi.