Trucuri pentru a termina foarte repede curăţenia de Paşte. Cum se lustruieşte uşor faianţa de la baie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de sărbătorile pascale, românii obişnuiesc să facă în casă curăţenie generală. O mai numesc şi curăţenia de primăvară. Mihaela Rotaru, în vârstă de 32 de ani, spune că de ani de zile pune în practică o serie de trucuri care-i uşurează munca. Prima regulă este să-ţi iei liber de la serviciu, să laşi deoparte telefonul şi să nu te uiţi din 5 în 5 minute la mesajele primite.

În primul rând, pentru curăţenie trebuie aleasă o zi însorită fiindcă mare parte din timp trebuie ca geamurile să fie larg deschise. Cu o zi înainte, este ideal să-ţi faci o listă cu toţi paşii pe care vrei să-i urmezi atunci când te apuci de treabă. 

Mihaela Rotaru spune că prima  dată se aspiră pereţii şi tavanul, iar cu o perie specială se ia praful din toate colţurile camerei. Apoi se spală geamurile, galeriile, caloriferele  şi tocăria uşilor. Urmează ştergerea de praf a obiectelor care sunt la înălţime: lustra, tablourile, sau corpurile suspendate. pentru toate, tânăra nu foloseşte decât apă amestecată cu spirt.

Următoarea etapă este rezervată covoarelor şi perdelelor. Acestea din urmă se bagă în maşina de spălat la programul special. Covoarele se aspiră foarte bine şi se curăţă cu  apă şi oţet. Urmează canapelele şi fotoliile. Se aspiră şi ele, apoi cu o cârpă moale, udată cu apă minerală sau sifon, se sterg foarte bine. Când cârpa s-a murdărit trebuie obligatoriu introdusă sub un jet de apă.

Urmează curăţarea pardoselii. Mai întâi se ia praful din spatele mobilierului, apoi se aspiră totul foarte bine.

În bucătărie, timpul parcă zboară. "Aici, eu încerc să mă organizez cel mai bine. Mai întâi mă ocup de cuptor. Îl încălzesc foarte bine şi-l las vreo 5 minute să se răcească. Fac o pastă din bicarbonat de sodiu acolo unde vreau să curăţ, las să acţioneze o jumătate de pră şi, între timp mă ocup de frigider sau alte obiecte din bucătărie. Mă întorc apoi la cuptor şi  sterg totul cu un burete sau o perie din plastic", a declarat Mihaela Rotaru.

Baia se curăţă ultima dată. "Faianţa se lustruieşte uşor şi repede cu ceară sau silicon pentru maşini, cu o cârpă moale. Este metoda prin care scăpăm şi de calcarul din jurul duşului“, a mai spus Mihaela Rotaru.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite