Seceta a făcut pagubă în recolta fermierilor din Dolj. Agricultorii: „S-a dus totul anul acesta. A murit şi speranţa“
0În judeţul Dolj, au fost raportate 14.475 de hecatre de porumb distruse şi 16.932 de hectare de floarea soarelui distruse. Agricultorii susţin că din cauza secetei totul s-a uscat, iar anul acesta nu au realizat profit.
Fermierii din Dolj sunt disperaţi şi susţin că anul acesta la porumb, au pagubă de 90%. Agricultorii au mai precizat că nu s-au confruntat cu o asemenea secetă de ani buni. „S-a dus totul anul acesta. A murit şi speranţa. Nu ştiu cum o să pot să îmi acopăr cheltuielile şi ce o să fac la anul. Eu din agricultură trăiesc, iar acum pot să spun că am ajuns la capătul puterii. Am făcut calcule şi nu am realizat profit“, a povestit un agricultori din comuna Celaru.
În judeţul Dolj, 14.475 de hectare de porumb şi 16.932 de hectare de floarea soarelui au fost afectate de secetă.
Unii agricultori au încercat să obţină despăgubiri mai mari, aşa că au umflat cifrele. La finalul controlului s-a stabilit că în localităţile Izvoare, Catane, Radovan, Segarcea şi Urzicuţa, culturile erau afectate de secetă într-o cotă mai mică de 30%.
Membrii comisieid in cadrul Direcţiei Agricole Dolj au avut parte de o supriză neplăcută în momentul în care au mers în control pe teren. În comunele Caraula, Şimnicu de Sus, Bistreţ, Întorsura, Drănic şi Maglavit, culturile erau recoltate neputându-se efectua evaluarea acestora. S-au luat în considerare procesele-verbale întocmite la nivel local.