O femeie din Craiova la un pas să fie înşelată cu 28.000 de euro prin metoda „accidentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victima în vârstă de 56 ani a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care i-a spus că fiica sa a avut un accident de circulaţie şi are nevoie urgent de o intervenţie chirurgicală. Bărbatul i-a solicitat suma de 28.000 de euro pentru a achita operaţia.

Bărbatul i-a spus femeii de 56 de ani să meargă într-o staţie de taxi, iar astfel să trimită suma de 28.000 de euro în Bucureşti. Victima i-a înmânat unui şofer o pungă din plastic, în care i-a spus că sunt nişte acte. Craioveanca a ţinut să precizeze că o terţă persoană o să îl contacteze pentru a ridica coletul. „Femeia a luat legătura cu fiica sa care i-a infirmat cele relatete de interlocutor, şi relizînd că a fost victima unei înşelăciuni, a anunţat poliţia. Oamenii legii au început imediat cercetările şi au reuşit să îl identifice pe taximetristul, care se afla deja, în apropiere de Bucureşti. Anchetatorii i-au solicitat acestuia să se întoarcă în Craiova şi să se prezinte de urgenţă la Secţia 3 Poliţie Craiova, lucru pe care acesta l-a şi făcut”, a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Suma de 28.000 de euro a fost recuperată şi restituită părţii vătămate.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite