Medicul care a stârnit o furtună printre colegi pe Facebook: „De când s-au mărit aiurea salariile în scop electoral, anumiţi doctori nu mai vor sa muncească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afirmaţia îi aparţine medicului chirurg Laurenţiu Beluşică de la spitalul clinic "Nicolae Malaxa" din Bucureşti. Doctori din toată ţara au reacţionat după ce colegul lor a scris pe Facebook că mulţi medici "au ajuns sa ascundă şi sa fure investigaţiile paraclinice" doar pentru a nu trata cazurile dificile.

Medicul chirurg Laurenţiu Beluşică a postat pe grupul de Facebook "Medici gata de orice -) be smart be open be a doctor be you" următorul mesaj:

"Un coleg de la un spital mic din ţară, care nu doreşte să fie cunoscut în Facebook, mi-a transmis o situaţie cu care se confruntă des. Colegi din anumite specialităţi, de când s-au mărit aiurea salariile în scop electoral, nu mai vor să muncească şi caută diferite motive evitând bolnavii grei pe care îi îndrumă spre alte spitale chipurile mai dotate. Au ajuns să ascundă şi să fure investigaţiile paraclinice pentru a evita contactul iminent cu astfel de pacienţi dificili. Am întrebat, se întâmplă şi în alte părţi. Evident că aceasta este cauza, aşa cum am spus şi eu de la început, şi anume faptul că mărirea chiar justificată a salariilor fără schimbări majore ale sistemului comatos de multă vreme, o să conducă la anomalii care se reflectă asupra pacientului, a spitalului (aglomerarea unor spitale terminus) ca şi a medicului curant care se alege într-o gardă cu un pacient greu pe care nu-l poate rezolva. Soluţii? Păreri? Acesta reprezintă un punct de vedere personal, vă rog să nu daţi cu pietre, doar cânt la pian", a scris chirurgul Beluşică.

Postarea a stârnit numeroase comentarii, unele extrem de dure. Indiferent de ce parte a baricadei s-au aflat, medicii au arătat prin tot ceea ce au spus că în spitalele din România domneşte un haos greu de descris.

Vă prezentăm mai jos câteva dintre comentariile medicilor.

Cătălina Ghemeş, medic ginecolog Alba Iulia: "Câtă vreme salariile au fost de mizerie, ştim cu toţii că întreg sistemul sanitar din România s-a bazat pe şpagă. Deci, matematic, care este soluţia? Ne întoarcem la şpagă? Ne sacrificăm ca sfinţii doctori fără arginţi? Mi se pare că aţi deschis o discuţie în care politizaţi un subiect care ar fi trebuit scos în afara luptei politice de vreo câteva decenii. Pe mine personal nu mă interesează ce partid a mărit salariile medicilor, era un gest obligatoriu, necesar şi esenţial dacă vrem să schimbăm sistemul. Sinceră să fiu, nu mă interesează nici de unde s-au mărit salariile medicilor - cred că medicii au stat destul la rând treizeci de ani şi la cât s-a furat şi se fură în ţara asta, să spui că s-au mărit salariile medicilor din împrumuturi e tot o manipulare politică. Adică, e ca şi cum mă împrumut să-mi cumpăr pâine pentru că mi s-au terminat banii că tocmai mi-am luat Mercedes - pâinea e problema? Să fim serioşi. Nu mi se pare o abordare corectă".

Anda Doiniţa Ionescu Marcu, medic primar interne Galati: "Este o realitate! Sunt internista într-un spital clinic judeţean de urgenţă!! Şi nu e nici un secret: la Galaţi. Este adevarat că tot timpul, şi mai ales noaptea, după orele 1, ajung la noi pacienţi în stare foarte gravă, trimişi de la spitalele Tecuci şi Tg.Bujor. Gărzile noastre sunt, oricum, supraaglomerate, pentru că în afară de noi, câţiva internişti, nimeni nu face vreo gardă!!!! Asigurăm garda pe vreo 8 secţii (inclusiv oncologie şi gastroenterologie). E binecunoscut că nu au cu ce trata cazurile grave şi complicate (că nici noi nu prea avem.....), dar sunt şi pacienţi care pot fi, totuşi, internaţi si trataţi. Să nu mai spun de spitalele CFR şi Militar care sunt "de fiţe". Tratează acolo pacienţi fără prea multe complicaţii. Când boala se agravează, ciroza devine necompensată, iar insuficienţa cardiacă ireductibilă, nu mai sunt pacienţii dumnealor".

Laura Zarafin, medic ATI Bucureşti: "...Ne-am obisnuit să minţim, să şuntăm ce nu e ok, româneşte, grosolan. Poate s-ar putea face o diferenţiere la plata salariilor în funcţie de rangul spitalelor , dar folosind imbecilitatea de sistem DRG actual ar însemna să promovăm exact pe cei ce operează mult şi simplu; dar oamenii cu probleme mari necesită costuri mari, de multe ori nereflectate în decontările de la CNAS... în sistem se minte extrem de des. Cel mai mult se minte ca sa "iasă un indicator bun" pe caz operat , dar şi la medicină internă se minte mult , din acelaşi motiv . Toată lumea medicală ştie că actualul sistem DRG , după care se decontează banii de la CNAS este inept şi nu reflectă realitatea şi cheltuielile efective cu respectivul pacient . Acest sistem împrumutat de la australieni , la care până şi australienii au renunţat între timp , este menţinut în ciuda faptului că toţi medicii ştiu că nu este în concordanţă cu realitatea şi , totuşi, în loc să se schimbe sistemul acesta, se minte . Se minte crunt , ca să iasă indicatorii buni , să se poată recupera banii cheltuiţi cu cazurile respective . Este o prostie . Uite aşa vad eu pacienţi cu 12 diagnostice cărora urmează să le dau anestezie şi apoi constat că sunt trecute "din burtă". Mai nou zvonurile spun că şi evaluarea medicilor se va face în funcţie de indicatori, uitându-se că acest sistem încurajează medicii să facă operaţii mici , care durează puţin şi cu consum minim de materiale . Uite aşa ajung cei mai buni chirurgi să aibă indicatori mici, cu toate că toţi colegii ştiu pe cine să cheme când dau de greu în operaţii . Suntem extrem de inventivi când vine vorba să "şuntăm" anumite lucruri, dar nu ne duce mintea să facem un sistem corect după care să se deconteze banii de la CNAS . În plus , în medicină şi mai ales în specialităţile chirurgicale si în ATI trebuie să îi înveţi pe cei mai tineri şi asta nu se poate decât lăsându-i să facă cu mâna lor operaţii şi să dea singuri anestezii, că, în fond, trebuie lăsat în urmă ceva. În loc să facem asta, cei mai mulţi seniori se bat pe cazuri, să opereze ei tot ce se poate, din motive lesne de ghicit. Concluzia mea este una singură : ca întotdeauna ne punem piedici singuri, tăcem, ne complacem în ipocrizie şi ne gândim doar la interesul de moment personal ...după noi potopul. Eu aş face altceva : aş identifica toate găurile prin care se scurg aiurea banii din sistem şi aş umbla serios la învătământul medical care s-a degradat extraordinar în ultimele decenii, altfel nu va avea cine să ne mai trateze în ţara asta".

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite