Medicină românească: intervenţii chirurgicale făcute la 34 de grade Celsius. „Am avut medici cărora le-a venit rău, au căzut din picioare în timpul operaţiei“

Medicină românească: intervenţii chirurgicale făcute la 34 de grade Celsius. „Am avut medici cărora le-a venit rău, au căzut din picioare în timpul operaţiei“

FOTO Arhiva

Medicii ortopezi din cadrul Spitalului Judeţean din Craiova sunt nevoiţi să efectueze intervenţii chirurgicale la 34 de grade şi asta pentru că sala de operaţii nu dispune de un sistem de climatizare medicală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicii Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din Craiova au precizat că în sala de operaţie există un aer condiţionat, dar din nefericire se defectează, aşa că sunt nevoiţi să opereze bolnavii la 34 de grade Celsius. Cadrele medicale au mai declarat că există un ordin de ministru, iar temperatura ar trebui să fie undeva la 20-22 de grade Celsius.

„Există un act normativ emis de MS care spune că în blocul operator trebuie să fie asigurată climatizare medicală. Din păcate, în spital există doar câteva săli de operaţie cu aşa ceva, cele mai multe nu au un astfel de sistem. Astfel, în timpul verii temperatura în blocul operator a ajuns şi la 34 de grade Celsius. În spitalele din UE, temperatura dintr-un bloc operator de ortopedie este recomandat să fie de 18 - 20 de grade Celsius. Conform ordinului de ministru, în România ar trebui să fie 20- 22 de grade. La noi a fost de 34 de grade Celsius pentru că aparatul s-a defectat, dar, pe lângă temperatură, sistemul de climatizare înseamnă un aer filtrat. Temperatura trebuie să fie potrivită pentru că bolnavului poate să îi vină rău. O operaţie de mare amploare este pentru el echivalentul unei curse de 3.000 de metri. Este un efort fizic mare şi pentru chirurg. Am avut colegi cărora le-a venit rău, au căzut din picioare în timpul operaţiei“, a spus prof. univ. dr. Dan Grecu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.      
 
Medicii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova efctuează lunar 200 de operaţii. „Cadrele medicale ne tratează corespunzător din toate punctele de vedee. Se vede că fac eforturi pentru a putea să avem parte de toate condiţiile. Asta este, la noi în România nu există banii pentru spitale“, a precizat un pacient.         
 
La Spitalul Judeţean din Craiova există în momentul de faţă şi un deficit de personal. La Clinica de Ortopedie şi Traumatologie nici mai mult nici mai puţin de şapte asistente au plecat la muncă în străinătate. Clinica de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a intrat într-un proces de renovare şi a fost linoleum medical, antistatic, antimicrobian, iar saloanele sunt dotate cu frigider şi televizor.    
 
citeste totul despre: