Grefierul de la Curtea de Apel din Craiova, condamnat la închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă
0
Ioan Victor Toader a fost prins în flagrant în timp ce primea 2000 de euro de la o persoană căreia i-a promis că o să o ajute să scape de un dosar pe care îl avea pe rol la Curtea de Apel din Craiova. Grefierul a fost arestat anul trecut la începutul lunii noiembrie pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Magistraţii de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie l-au condamnat pe Ioan Victor Toader la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Sentinţa dată pe 24 octombrie este definitivă.
Fostul grefier este acuzat de procurorii DNA-Serviciul Craiova că în perioada 2011 - 9 noiembrie 2012, a pretins şi primit de la 8 persoane, suma totală de 28.500 de euro. Inculpatul a primit aceşti bani susţinând că, în calitatea sa de grefier la Curtea de Apel Craiova, va interveni pe lângă magistraţi din cadrul aceleiaşi instanţe, care pentru o sumă de bani vor da sentinţe favorabile în anumite dosare aflate pe rol.
Conducerea Curţii de Apel din Craiova a decis să îi desfacă contractul de muncă grefierului prins în flagrant în timp ce primea mită 2000 de euro. Ion Victor Toader nu este la prima abatere, acesta a mai intrat până acum în comisia de disciplină de două ori. În anul 2008 în luna octombrie a fost mutat disciplinar pentru 3 luni la Judecătoria Craiova, iar anul trecut tot în luna octombrie, a fost mutat pentru 3 luni, la Judecătoria Filiaşi. Grefierul a fost sancţionat pentru că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle de serviciu.