FOTO Studenţii de la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică au construit cea mai inteligentă maşinuţă. Au câştigat locul 1 la un concurs în Germania
0Studenţii de la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică au obţinut locul 1 la un concurs de maşini inteligente. Evenimentul a avut loc în Germania, iar concursul a presuspus construirea unei maşinuţe autonome care este capabilă să parcurgă un traseu, cât mai repede şi cu evitarea eventualelor obstacole.
Echipa de studenţi FasTech, compusă din Teodor Nichiţelea (capitan de echipă), Anca Cecilia Trică, Marius Catălin Mîţă (Universitatea din Craiova, Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică) a câştigat locul 1 la Concursul NXP CUP 2018 - EMEA Finals (European, Middle East and African). Competiţia a constat în construirea unei maşinuţe autonome ce parcurge un traseu într-un timp cât mai mic. În acest scop, sunt dezvoltate atât partea hardware, cât şi partea software a maşinuţei. „Maşina funcţionează pe principiul unei camere video care recepţionează nişte date în funcţie de ce este pe traseu. Ajunge la microcontroller unde este pusă în aplicare toată logica noastră de conducere şi în funcţie de asta dă anumite comenzi către motoare şi servomotor astfel încât să se reţină pe traseu“, a spus Teodor Nichiţelea, căpitan al echipei FasTech, Universitatea din Craiova.

Studenţii din cadrul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică au precizat că partea cea mai grea a fost să programeze softul maşinii, astfel încât, cu ajutorul camerei video să perceapă foarte repede traseul şi se conformeze. Au reuşit să construiască cea mai inteligentă maşinuţă şi au ajuns să obţină locul I în Germania.

„Partea software este concepţie 100% a studenţilor. Ei s-au implicat foarte mult, au analizat multe algoritmuri şi după aceea au trebuit să le implementeze“, a declarat asis.univ.dr Constantin Şulea, Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică Craiova.

Echipa din Craiova a primit pe lângă diplome şi un premiu în valoare de 3000 de euro. La competiţie 19 echipe ce au reprezentat Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.
