Doi tineri acuză că ar fi au fost bătuţi măr în secţia de Poliţie. Ce spun oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri susţin că au fost bătuţi doi poliţişti chiar în sediul Biroului Poliţiei Rutiere Craiova. Victimele au declarat că vor depune plânge împotriva agresorilor. În schimb, reprezentanţii Poliţiei spun că cei doi nu au fost agresaţi.

Mario Eduard Olteanu, în vârstă de 22 de ani, din Craiova, susţine că a fost încătuşat şi dus la sediul Poliţiei Biroului Rutier din Craiova fără motiv. Tânărul a spus că timp de două ore a fost bătut de doi poliţişti.

Băiatul a ajuns la spital cu mai multe lovituri în zona capului. Pentru că starea de sănătate s-a înrăutăţit, va fi internat astăzi, 26 iunie, iar mâine va intra în sala de operaţie. Din cauza loviturilor s-a ales cu timpul de la urechea stângă fisurat. „Eu eram cu prietenul meu în maşină, iar oamenii legii ne-au urmărit în trafic. Aveam muzica dată mai tare şi am văzut decât semnalele luminoase, ne-am oprit după 300 de metri. Am fost încătuşat şi dus pe sus la sediul Biroului Poliţiei Rutiere Craiova, iar timp de două ore am fost bătut. Am ameţeli, iar aseară am leşinat şi am venit în această dimineaţă la spital. Am timpanul fisurat şi trebuie să rămân internat pentru operaţie. Voi depune plângere penală împotriva poliţiştilor care m-au lovit“, a  povestit tânărul.

image

Ce spun reprezentanţii Poliţiei

Oamenii legii susţin că cei doi tineri au fost duşi la sediul Biroului Poliţiei Rutiere Craiova, însă fără să-i

lovească nimeni. „Întrucât cei doi au blocat uşa autoturismului, fiind deblocată ulterior, au devenit agresivi verbal, s-a procedat la încătuşarea acestora. Conducătorul auto fiind încătuşat de către politiştii din cadrul Biroului Rutier, iar ocupantul de pe scaunul din drepta de către poliţiştii din cadrul Serviciilor de Acţiuni Speciale. Până în acest moment, Poliţia nu a primit nicio sesizare cu privire la abuzul poliţiştilor“, a spus Cătălin Dochia, purtător de cuvânt IPJ Dolj.  

image

Tinerii a mai declarat că au mai existat de-a lungul timpul schimburi de replici între ei şi poliţişti. „Era traumatizat, nu mai ştia ce să spună, a spus că a fost bătut ca un câine de catre aceşti doi poliţişti. Eu cred că vorbim de o răzbunare“, a povestit Daniela Olteanu, mama lui Mario Eduard Olteanu. 

image

Mama lui Mario Eduard Olteanu vrea ca poliţiştii să plătească pentru ce au făcut

Şoferul care nu a oprit la semnalele poliţiştilor s-a ales cu amendă în valoare de 2700 de lei, dar şi cu suspendarea permisul pentru o perioadă de 90 de zile.

Oamenii legii au mai declarat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma rezultatului s-a stabilit că avea o concentraţie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Jurnaliştii „Adevărul“ au încercat să obţină luni un punct de vedere punctual, din partea celor doi poliţişti, dar aceştia nu au putut fi contactaţi. 

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite