Datoriile Fabricii de Avioane din Craiova în valoare de 20 de milioane de euro vor fi şterse de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat ştergerea datoriilor istorice ale companilor din industria de apărare printr-o ordonanţă de urgenţă. Avioane Craiova are creanţe către stat în valoare de 20 de milioane de euro.

Companiile din industria de aparare din subordinea Ministerului Economiei sunt: Romarm, Uzina Mecanică Oraştie, Şantierul Naval Mangalia, Avioane Craiova, IAR Braşov, IOR Bucureşti, Romaero şi Construcţiii Aeronautice. Fabrica de Avioane din Craiova are datorii de 20 de milioane de euro. Aproximativ 300 de anagajaţi mai lucrează în acest moment la uzina din Bănie.

Ministrul Economiei a declarat în urmă cu două luni la Craiova că datoriile Fabricii de Avioane pot fi şterse. „Avem posibilitatea aceasta si sper sa o putem pune in practica, printr-o procedura speciala legala pentru industria de aparare". Prin stergerea datoriilor, fabrica ar fi mai atractiva la privatizare si ar fi salvate cele aproximativ 300 de locuri de munca”, a preciat Ministrul Economiei.

Ministerul  Apărării  Naţionale  a notificat  producătorii de tehnică militară cu privire la posibilitatea  triplării comenzilor destinate armatei în acest an. Fabrica de Avioane din Craiova a fost scoasă la privatizare până în momentul de faţă de cinci ori, însă niciun investitor nu a fost interesat să o cumpere. 

Fabrica de  Avioane din Craiova  este constructorul principal al avioanelor IAR -93 şi IAR-99. Primul produs al uzinei în Epoca de Aur a fost avionul  IAR 93, care a fost produs în colaborare cu Republica Federativă  Iugoslavia. „Vreau, prin măsuri care ne sunt permise şi de Uniunea Europeană, să sprijinim industria de apărare din România, industrie care a fost în ultimii ani, din păcate, o zonă oropsită, nimeni nu s-a mai preocupat de ea. Vreau nu doar să salvăm locurile de muncă, să redevenim competitivi, dar, prin ceea ce ne-a permis Uniunea Europeană, să putem şterge datorii istorice, pe care oricum n-o să le poată niciodată plăti, să relansăm acest sector esenţial pentru economia românească”, a declarat Victor Ponta. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite