Unul dintre copiii răniţi grav de poliţistul din Mehedinţi, transferat cu elicopterul la Craiova. Băiatul împlineşte astăzi 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul care împlineşte astăzi 10 ani  a fost adus la Craiova cu un elicopter SMURD Foto:Arhiva
Copilul care împlineşte astăzi 10 ani  a fost adus la Craiova cu un elicopter SMURD Foto:Arhiva

Un copil a murit, iar alţi trei au fost răniţi grav, în urma unui accident petrecut, joi noapte, în comuna mehedinţeană Gruia. Poliţistul Petre Nedelecu s-a suit băut la volan,  a pătruns pe contrasens şi a lovit un grup de copii aflat pe trotuar.

Unul dintre copiii răniţi a fost adus cu un elicopter la Spitalul Judeţean din Craiova. Băiatul care împlineşte astăzi 10 ani  are nevoie de o intervenţie chirurgicală la cap, între-o secţie de neurochirurgie, aceasta neexistând la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Copilul are traumatism cranio-cerebral acut închis, microhemoragii parietale, contuzie cerebrală, un traumatism toracic şi este în comă gradul, iar starea lui este foarte gravă. 

Agentul şef adjunct Petre Nedelcu, ajutor al şefului Postului de Poliţie din comuna mehedinţeană Gruia, a fost arestat pentru 29 de zile şi este acuzat de ucidere din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma probelor biologice s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,6 grame alcool în sânge în momentul accidentului.

La Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin au rămas internaţi ceilalţi doi copii cu vârste de 9 şi 13 ani care au fost răniţi în urma accidentului provocat de poliţist. Starea lor este stabilă în acest mmoment.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite