Angajatorii din Dolj caută aproximativ 800 de oameni. Şomerii aproape că au implorat să fie angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii din Dolj au pus astăzi la dispoziţia persoanelor în căutarea unui loc de muncă 774 de joburi. 43 de agenţi economici şi-au anunţat prezenţa la Bursa Locurilor de Muncă.

Candidaţii cu studii sunt convinşi că nu vor reuşi să îşi găsească astăzi un loc de muncă. „Am lăsat CV-ul la patru firme din Craiova. Aproape că i-am implorat să mă angajeze. De doi ani sunt în căutarea unui loc de muncă. M-am săturat de această situaţie, aşa că vreau să plec în străinătate. Poate acolo o să fie mai bine“, a spus Ionuţ Coman. 

Bursa Generală a Locurilor de Muncă are loc astăzi între  orele 9.00 - 13.00. Evenimentul este organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj. „Avem un post de asistent manager şi un loc de analist marketig. Până la ora 10.00 am primit peste 20 de CV-uri. Vom face o selecţie, iar în perioada următoare vom chema  la interviu persoane care corespund cerinţelor impuse de compania noastră“, a declarat un angajator.

Angajatorii din Dolj au pus astăzi la dispoziţia persoanelor în căutarea unui loc de muncă 774 de joburi:

- pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 30 locuri de muncă, respectiv programator 13 locuri, economist 1 loc, inginer constructor 3 locuri,inginer automatist 1 loc, inginer drumuri 1 loc, agent vânzări 4 locuri, unit manager 2 locuri,inspector asigurări 2 locuri, operator facturare 1, asistent manager 1 loc, analist marketing 1 loc.

- pentru persoanele cu studii medii şi persoanele calificate sunt oferite 562 locuri de muncă din următoarele domenii: asigurări, protecţie şi pază, construcţii, confecţii, alimentaţie publică, vânzări, prestări servicii.

- pentru persoanele necalificate sunt oferite 152 de locuri de muncă din domenii cum sunt confecţii, construcţii, protecţie şi pază. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite