VIDEO Sediul european transformat în local pentru o petrecere românească de Centenar, cu hore, taraf de lăutari şi mâncare bună
0La o importantă instituţie europeană care are sediul la Haga, Centenarul României a fost serbat cu folclor şi preparate tradiţionale româneşti.
Experţii de la Europol s-au încins într-o horă, alături de românii din Olanda, degustând bucatele specific româneşti şi delectându-se cu muzică populară românească pe care au învăţat să danseze. Ei au serbat astfel în avans, joi, 29 noiembrie, Centenarul României.
Cel care le-a preparat bufetul este un român din Orăştie, Florin Luca (35 ani), stabilit în Olanda de 12 ani.
În orăşelul unde trăieşte, la Dordrecht, Luca, zis „Măcelaru“, are o mică afacere de familie (Slagerij Luca) în care oferă la vânzare preparate româneşti din carne. „Reţetele sunt tradiţionale, folosesc ingrediente clasice şi fum din lemn de esenţă tare pentru a face preparate gustoase“, spune românul.
Pentru serbarea de la Europol, Florin Luca a pregătit un bufet cu salam, şuncă, pastramă, ardei iuţi şi gogoşari muraţi, roşii cherry, brânză şi caşcaval (foto sus). Olandezii au petrecut de pomină uitând de sobrietatea locului în care se află.
Europol are sediul la Haga, capitala administraţiei centrale a Olandei. În acest al doilea oraş al Olandei (primul fiind capitala Amsterdam) este scaunul Guvernului şi Parlamentului olandeze şi tot aici funcţionează misiuni diplomatice şi numeroase organizaţii internaţionale, printre care se află Curtea Internaţională de Justiţie, Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie şi Eurojust.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Primarul Rotterdamului: „Eu am costum şi maşină ieftine, spre deosebire de Mazăre“