VIDEO Eroul meme-urilor virale despre politicieni. Parodiile cu El Risitas, ştirbul care râde molipsitor, sunt la ordinea zilei
0Periodic, în mediul online circulă clipuri subtitrate în care un personaj ştirb, cu râs contagios, ar vorbi în spaniolă despre cum au decurs diferite faze din politica românească.
Internetul râde contaminat de hazul lui când El Risitas povesteşte câte ceva.
În interviul original, comediantul spaniol El Risitas („râzătorul“), Juan Joya Borja, pe numele real, relatează întâmplări din tinereţe şi cum a fost dat el afară din slujbele temporare pe care le-a avut.
Interviul care l-a făcut celebru a avut loc în iunie 2007, la emisiunea „Ratones Coloraos“ a lui Jesus Quintero, un popular realizator de televiziune din Spania.
Acesta l-a avut invitat pe comediantul Juan Joya Borja (născut la 5 aprilie 1953, la Sevilla), care a relatat, cu umorul său înnăscut, întâmplări din tinereţe şi boacănele care l-au gonit din slujbele temporare.
Hazul lui Borja este atât de natural, iar râsul său - atât de molipsitor, încât realizatorul nu se mai poate stăpâni şi râde înfundat, acoperindu-şi faţa.
Pus pe Youtube la 21 iunie 2007, interviul lui El Risitas a devenit viral.
Descoperit de internauţi, El Risitas a ajuns personaj de meme-uri pe tot globul.
A devenit atât de cunoscut, încât teme de actualitate, precum Brexit-ul sau lansarea celor mai performante gadgeturi, sunt satirizate prin parodierea relatării lui El Risitas.
Subiectele zilei au fost parodiate pe vorbele şi râsul lui Borja, cu subtitrări care să se potrivească în context. Românii l-au preluat şi ei de ceva timp, făcând nenumărate meme-uri pe seama conflictelor dintre politicieni.
Ultimul viral care circulă în mediul online în România este intitulat „Scrisoarea“, a fost difuzat pe pagina de Facebook Piaţa Victoriei şi ironizează scrisoarea lui Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului, către Klaus Iohannis, pe tema protocoalelor din Justiţie.
Pe aceeaşi temă:
Tudorel Toader: Giuliani este şi el un om până la urmă, din Statele Unite