Mărturia unui deţinut nenorocit pe viaţă de torţionarul Ion Ficior: „Un făţarnic recompensat de statul român pentru abuzurile făcute“
0
Mirel Stănescu, un deţinut politic din Constanţa, a fost ultimul dintre martorii care au depus mărturie în procesul torţionarului Ion Ficior. Bărbatul a făcut mărturisiri cutremurătoare despre perioada în care a făcut închisoare la Periprava, penitenciar condus de torţionarul condamnat miercuri, 30 martie, la 20 de ani de detenţie, fiind găsit vinovat de moartea a 103 oameni.
Mirel Stănescu a fost aruncat în temniţa comunistă la vârsta de 16 ani, pe când era elev la Liceul Mihai Eminescu din Constanţa, pentru că a povestit într-un cerc restrâns că ascultă posturi de radio străine, citeşte cărţi interzise de regim şi visează la ţări unde se trăieşte în libertate. Un coleg, fiu de nomeclaturist, l-a turnat tatălui său, iar repecursiunile n-au întârziat să apară.
Mirel a fost condamnat la 3 ani de închisoare, pe care i-a trăit la Constanţa, Ocnele Mari, Jilava, Cluj, Gherla şi Periprava. A fost eliberat la 1 septembrie 1959, dar experienţa din lagăre l-a marca pe viaţă. Pe Ion Ficior l-a cunoscut la Periprava, unde era comandant. Mirel Stănescu împlinise 18 ani în puşcăria de la Gherla, iar după 6 luni a fost trimis la Grindu, lângă Periprava.
Când a venit noul lot de deţinuţi politici, căpitanul (pe atunci) Ficior a ieşit în faţa lor şi le-a ţinut o cuvântare. Slăbiciunea lui: să umble călare, precum cavalerii din vechime. „Ne-a spus că suntem duşmani ai poporului, căruia partidul le oferă şansa reabilitării prin muncă. Ne-a pus în vedere să ne facem norma, pentru că altfel vom fi pedepsiţi. Din «bandiţi» nu eram scoşi“, povesteşte Stănescu.
Umilinţele la care au fost supuşi nu le poate uita niciodată. Pentru că scăpase netăiat un pai de stuf din balta Dunării, a fost pus să-l reteze cu dinţii, după ce a fost bătut zdravăn. Şi pentru că apa se bea direct din Dunăre, dizenteria făcea ravagii printre deţinuţi.
„Când trăgeau racheta roşie de semnalizare, ne încolonam toţi să plecăm în marş kilometri întregi înapoi la lagăr. Bolnavii erau chinuiţi de diaree, pentru care «tratamentul» recomandat era sarea. Pentru că nu aveam voie să oprim sau să încetinim pasul, îşi făceau nevoile pe ei. Hainele le puteam spăla o dată pe săptămână, duminica, într-un container care avea apă şi de spălat, şi de băut...“, rememorează Stănescu.
Un episod i-a rămas întipărit în memorie. "La apelul de dimineaţă, un deţinut dintre cei 600 din lagăr lipsea. S-a dat alarma, Ficior a fost chemat de urgenţă, iar nefericitul a fost găsit zăcând în baracă, bolnav, aproape inconştient. A fost adus în faţa careului, iar comandantul Ficior s-a năpustit asupra lui trăgându-i palme pentru că a îndrăznit să nu se târască la adunarea care preveda plecarea la muncă. În câteva zile, tânărul bolnav a murit. Chiar eu l-am cărat, împreună cu alţi camarazi, într-un loc unde erau depozitate cadavrele, care dispăreau a doua zi“, relatează Mirel Stănescu.
Au trecut 57 ani de la eliberare, dar constănţeanul nu vrea ca vinovaţii să fie uitaţi vreodată. „Condamnarea lui Ficior a fost foarte-foarte târziu. În sala de judecată şi-a cerut scuze de la subalterni, nicidecum iertare de la victime. A spus că el este un patriot, un credincios creştin, cu frica de Dumnezeu. Ştiu că este baptist, dar nu are importanţă. Este un mincinos şi-un făţarnic, pe care statul l-a recompensat cu o pensie de 5.500 lei pentru abuzurile făcute“, arată Mirel Stănescu.
Mirel Stănescu a făcut ani grei de temniţă comunistă
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
