Tinerii reclamă lipsa fondului de tineret din bugetul Constanţei

Tinerii reclamă lipsa fondului de tineret din bugetul Constanţei

Liceenii de la Asociaţia Elevilor din Constanţa, susţinuţi de tinerii din România pe tema bugetului Foto AEC

Organizaţiile de tineret din Constanţa adus în atenţia publică Legea Tinerilor nr. 350/2006, pe care autorităţile locale o ignoră neinstituind un fond special pentru activităţile de tineret. Obligaţia revine edililor din reşedinţa de judeţ şi celor din Consiliul Judeţean.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Articolul 28 prevede clar: (1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret. (2) Fondul destinat activităţilor de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanţarea activităţii de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de şi pentru tineret, precum şi a unor activităţi de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundaţiilor judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective. În ultimii ani, atât în bugetul municipiului Constanţa, cât şi bugetul judeţului Constanţa nu s-a prevăzut niciun credit bugetar pentru categoria Tineret, fapt ce reprezintă o încălcare flagrantă a dispoziţiilor legale, dar şi constituţionale stipulate în Art. 49 din Constituţie“, atrage atenţia Constantin-Alexandru Manda, liderul Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Tinerii constănţeni solicită autorităţilor locale să îndrepte această hibă şi să se conformeze de îndată legii, prevăzând în bugetele locale pentru anul 2016 sume corespunzătoare pentru finanţarea activităţilor de tineret - conform legii. În caz contrar, ei se declară pregătiţi şi determinaţi să ceară concursul instanţei de contencios administrativ pentru restabilirea ordinii de drept.

„Din păcate, am observat încă o lege ignorată de autorităţile locale constănţene, iar prin intermediul proiectului Tineri pentru Democraţie, implementat de Consiliul Tineretului din România, ne-am propus să rezolvat şi această problemă. Speram ca autorităţile să conştientizeze importanţa tinerilor în societate şi să bugeteze corespunzător domeniul de tineret. În caz contrar, putem lua în calcul şi sesizarea instanţei“, a precizat Alexandru Bajdechi, monitor al fondurilor de tineret din judeţul Constanţa.

Constantin-Alexandru Manda consideră „afront“ nealocarea de fonduri pentru activităţi de tineret. „Reprezintă un afront adus de autorităţile locale ale municipiului şi judeţului Constanţa tuturor tinerilor constănţeni. Activitatea organizaţiilor de tineret este strâns legată de existenţa acestui fond de tineret, derularea activităţii făcându-se într-un mod dificil în lipsa sprijinului autoriţătilor locale. Organizaţiile neguvernamentale de tineret din judeţul Constanţa vor depune toate diligenţele pentru ca în bugetul pe anul 2016, Consiliul Local Constanţa şi Consiliul Judeţean să aloce bani pentru activităţi de tineret“, a mai spus preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Organizaţiile semnatare ale acestui apel sunt: Consiliul Tineretului din România, Asociaţia de Studii Juridice Constanţa (ELSA Constanţa), Asociaţia Elevilor din Constanţa, Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa, Liga Studenţilor din Universitatea Ovidius din Constanţa, Organizaţia de Tineret a Blocului Naţional Sindical - Filiala Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Elevii din România, dezamăgiţi de proiectul de buget al Guvernului Cioloş

Elevii din Constanţa vor sancţionarea penală pentru fondul şcolii

Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine sancţionarea penală a celor care colectează fondul şcolii

 


 

citeste totul despre: