Scrisoare sfâşietoare pentru Mădălina Manole de la bărbatul care o iubeşte neîncetat: „Vreau doar să fii aici“
0
Cel mai mare fan al Mădălinei Manole a postat un mesaj sfâşietor pentru regretata artistă, în preajma zilei de 14 iulie, când ea era aniversată şi când ea a decis să-şi ia viaţa.
Daniel Gheorghe, fanul numărul 1 al Mădălinei Manole şi prieten extrem de apropiat de regretata artistă, a postat pe contul său de Facebook un mesaj sfâşietor în apropierea zilei de 14 iulie, când ea va fi comemorată.
Daniel face des drumul la Ploieşti, la mormântul artistei, unde va duce, şi în acest an, un tablou cu chipul „fetei dragi“, „cu părul de foc“.
Iată ce a transmis Daniel Gheorghe, la 8 ani de la moartea Mădălinei Manole, născută la 14 iulie 1967 şi trecută în eternitate la 14 iulie 2010:
„Fată dragă, iartă-mă că n-am ştiut să te păstrez…
În drumul meu, am adunat atâtea amintiri, dac-ai să treci, voi şti să le adun şi să ţi le ofer..., ca multe din cântecele tale pe care le ascult în serile rămase triste. De mult nu mai scriu pentru mine, evit să mai aştern în cuvinte gânduri sau trăiri dosite în colţuri de inimă. Suntem învăţaţi să ne cenzurăm, să ne controlăm emoţiile, să nu ne arătăm slăbiciunile, să creştem autocontrolul până obţinem reacţiile "normale" - emoţia e confundată şi etichetată drept slăbiciune, sensibilitatea e o boală incurabilă.
Da... însă de data aceasta nu îmi voi ascunde sentimentele!
Şi totuşi, eu mai scriu scrisori. Eu am curajul să scriu ce simt. Uneori tăcerea e apăsătoare. Uneori distanţa doare. Deşi ambele ne dau sentimentul de siguranţă, într-o lume plină de compromis sau prejudecăţi.
Mi-era dor să scriu această scrisoare.
Nu mai cer nimic.
Nu-ţi spun rămas bun!
Mădălina şi Daniel Sursa arhiva personală
Orice gând, cuvânt, melodie, note sau sunete, au legătură cu tine. Orice îmi pare un semn de la tine, un indiciu de descifrat, şi mă duc cu gândul la tine, fată dragă...
Azi simt că nu mă pot descurca fără privirea ta, fără vocea ta... Şi singura întrebare care mă mai frământă... oare vei veni? Aştept ...
Mai ţii minte ce vise aveam?
Mai ţii minte când îmi cântai fără încetare?
Ştii că nu a fost o singură zi de când ai plecat în care să nu mă gândesc la tine? Ştii că nu există noapte în care să nu vărs o lacrimă de dorul tău? Ştii cât de mult îmi lipseşti? Ştii că dacă aş putea da timpul înapoi l-aş da până în acea zi fatidică din 2010? Ştii că dacă l-aş da înapoi nu aş profita de el, şi aş prefera să opresc timpul în loc pentru ca TU să rămâi aici...pentru totdeauna!
Acum ştii. Am vrut să îţi spun toate astea pentru că de azi am de gând să merg mai departe şi să nu renunţ la tine! Nu am de gând să te las în urmă, vreau doar să fii aici. Nu te voi uita!
Am obosit. Sunt frânt, dar nu voi renunţa... Sunt frânt de această pierdere.
Poate că sună ciudat, dar te aştept. Cum n-am aşteptat pe nimeni. Dar cum pot să fac această comparaţie când n-am aşteptat pe nimeni alta cu atâta dorinţă ? Eşti prima mea prietenă dragă, de la tine am învăţat să iert şi să iubesc oamenii...
Am obosit să rămân ancorat în acea zi de 14 iulie 2010. O să ies din ea doar atunci când mă vei chema, nu azi, nu mâine, o dată pentru totdeauna. Mâine va fi o nouă zi în care te voi aştepta... Şi de data asta mă ţin de cuvânt.
Îţi mulţumesc pentru tot... Îţi mulţumesc că mi-ai dat măcar ocazia să-ţi spun cât îmi este dor de tine.
Poate că era o legătură specială între noi, o comunicare telepatică, spirituală, dincolo de materie, fizic, de ce se vede... Sau poate c-a fost o simplă coincidenţă. În orice caz, aveam mereu un al şaselea simţ în ce te priveşte. Nu de puţine ori, îmi treceau întrebări sau lucruri prin minte şi tu îmi răspundeai.
Mădălina Manole şi Daniel Gheorghe Sursa arhiva personală
Acum...
Te iert pentru golul lăsat!
Iartă-mi neputinţa de a trece mai departe!
Iartă-mi gândurile care nu-mi dau pace!
Iartă-mă că n-am ştiut să te păstrez!
Iartă-mă că am scris atâta despre tine...
Mi-am scris povestea, am retrăit-o în scris.
...Nici nu ştii...
Cât voiam o vorbă, un gest, un semn...
Stăteam plângând şi aşteptam nu ştiu... o minune poate.
Tresăream auzindu-ţi numele sau glasul tău nemuritor. Stăteam cu răsuflarea tăiată. Poate se întâmplă o minune...
...Mi-am scris povestea, mi-am scris dorul şi cred că nu am ajuns la final.
...Va rămâne aici povestea noastră, mulţi ani... în aceste rânduri pe care le-am scris cu lacrimi în ochi. E sufletul meu în aceste cuvinte. E dragostea mea, şi sper ca aceste rânduri vor ajunge la tine.
...Am scris această scrisoare ca să pot merge mai departe, ca să pot trece peste acea zi...
Dacă o vei citi într-o zi, îţi mulţumesc! Dacă nu, nu-i nimic.
Nu e o scrisoare de rămas bun!
Daniel GHEORGHE
8 iulie 2018“
Mădălina Manole şi Daniel Gheorghe Sursa arhiva personală
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
