Cozi impresionante la fotografii cu Cupa României la fotbal, câștigată de Corvinul Hunedoara VIDEO

0
Publicat:

Oamenii au stat la coadă zeci de minute pentru a se fotografia alături de Cupa României la fotbal, după ce trofeul a fost expus în Casa de cultură din Hunedoara (video).

Cupa României la fotbal, adusă la Casa de cultură din Hunedoara. Foto: Daniel Guță
Cupa României la fotbal, adusă la Casa de cultură din Hunedoara. Foto: Daniel Guță

Corvinul Hunedoara a câștigat, în premieră, Cupa României la fotbal, după ce miercuri, 15 mai 2024, a învins echipa Oțelul Galați, iar în Hunedoara, performanța sportivilor de la Corvinul este sărbătorită chiar și la trei zile de la finală.

Trofeul obținut de Corvinul Hunedoara a fost expus în sala mică a Casei de Cultură din Hunedoara, iar vineri (17 mai 2024) și sâmbătă (18 mai 2024), hunedorenii au fost invitați să se fotografieze cu alături de el. Oamenii au așteptat zeci de minute la coadă pentru a vedea și a-și face fotografii lângă Cupa României la fotbal.

„Am venit din Deva și sunt foarte bucuros că am putut vedea cupa la Hunedoara, deși am așteptat vreo 20 de minute, poate mai mult, la coadă. Oricum, sunt fericit pentru reușita echipei Corvinul Hunedoara. Are mulți suporteri în Deva, dar și în alte orașe, nu doar în Hunedoara”, a relatat unul dintre cei care și-au făcut fotografii cu trofeul.

„Pelerinaj” la Cupa României la fotbal

Sâmbătă, 18 mai 2024, coada pe care au format-o oamenii care își așteptau rândul la fotografii s-a întins pe câteva zeci de metri și în afara centrului cultural. Unii au relatat că nu au mai intrat de mai mulți ani în clădirea fostului teatru, reabilitată și redeschisă publicului în 2023.

„Am venit să văd și casa de cultură, în interior, pentru că nu am mai avut ocazia să văd cum a fost renovată, deși în tinerețe mergeam mult mai des la spectacolele care aveau loc aici. Dar am venit și pentru a mă bucura alături de cei care au venit astăzi să vadă Cupa României la fotbal, adusă la Hunedoara”, spune o vârstnică din Hunedoara.

Alți localnici au povestit că nu au stat la coadă să vadă trofeul, în schimb s-au numărat printre miile de oameni care au susținut echipa Corvinul Hunedoara, în finala Cupei României la fotbal.

Deși a activat în ultimii ani în ligile inferioare de fotbal, în prezent fiind în Liga a doua de fotbal, Corvinul Hunedoara este cel mai popular club sportiv din județul Hunedoara.

A fost fondat în 1921, iar în anii ’80, când echipa era condusă de Mircea Lucescu, Corvinul Hunedoara juca meciurile din Stadionul Michael Klein din Hunedoara cu tribunele arhipline. După declinul sportului din anii ’90 – 2000, Corvinul Hunedoara a reușit în ultimele două sezonane să își recâștige numeroși suporteri.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite