Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România: „Este cel mai primitiv din toată Europa”

0
Publicat:

În cadrul Congresului Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, le-a vorbit tinerilor, printre altele, despre deficienţele sistemului de vot din România.

Mircea Geoană le-a vorbit tinerilor despre sistemul de vot din România, FOTO arhivă
Mircea Geoană le-a vorbit tinerilor despre sistemul de vot din România, FOTO arhivă

Diplomatul român a precizat că suntem singura ţară din Europa unde buletinele de vot nu sunt înseriate, nu se ştie cine le-a tipărit şi, de multe ori, nici cine le numără, ceea ce face ca sistemul nostru de votare să fie „cel mai primitiv din toată Europa”, potrivit Agerpres.

„Implicarea în viaţa cetăţii, schimbarea în bine a destinului naţiunii noastre nu se face doar prin participarea la vot. Se face prin implicare şi presiune pusă permanent pe decidentul politic. Pentru că, dacă l-ai votat pe X sau pe Y sau pe Z, indiferent de preferinţa ta politică, în clipa în care tu ai pus ştampila ... Apropo, sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa. Nu există ţară în Europa în care să ai buletine de vot care să nu fie înseriate, să nu ştii cine le-a tipărit şi automat, de multe ori să nu ştii cine le numără”, le-a explicat Mircea Geoană tinerilor prezenţi la congres.

Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este, în opinia sa, faptul că România „nu vrea sau nu poate; de obicei este o combinaţie dintre cele două: nici nu vrea şi nici nu poate să democratizeze în profunzime votul”.

În ceea ce priveşte securitatea datelor pentru votul prin corespondenţă, Mircea Geoană a amintit că IT-iştii români sunt printre cei mai buni din lume, astfel că problemele invocate sunt mai degrabă pretexte.

„Vot prin corespondenţă, vot electronic... ce e asta? Nu ştiu să protejez datele? Hai să fim serioşi, avem IT-işti printre cei mai buni din lume”, a completat oficialul.

De asemenea, el le-a mai spus tinerilor că responsabilitatea de cetăţean nu se încheie odată cu punerea ştampilei de vot, ci că modul în care caţionează cel ales trebuie urmărit şi sancţionat, dacă este cazul.

 „Problema este că după ce ai ales pe cineva, obligaţia şi responsabilitatea ta nu se transferă pe umerii celui sau celei pe care l-ai votat. (...) Trageţi-i la răspundere, întrebaţi-i unde se cheltuiesc banii, faceţi petiţii”, le-a recomandat Mircea Geoană celor prezenţi la congres.

Un alt subiect sensibil a fost reticenţa tinerilor de a intra în politică, în ciuda faptului că aceasta este singura soluţie reală de a schimba ceva.

„Spui că vrei să faci politică şi automat începe un fel de suspiciune anticipativă. (...). Dar altă profesiune în lume în care să faci schimbare nu e decât prin politică, nu există altceva”, a declarat el.

„Nici Bill Gates, cu fundaţiile lui, nici cel mai mare preşedinte de companie internaţională sau naţională, nimeni nu poate să schimbe lucrurile în profunzime aşa cum o face un om politic responsabil”, a completat secretatul general al NATO, încuranjându-i pe tineri să acorde mai multă atenţie acestui domeniu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite