S-a ridicat steagul roşu pe plajă. Salvamarii se luptă cu turişti inconştienţi: „Eu fac ce vreau cu viaţa mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, vântul deosebit de puternic care s-a făcut simţit pe litoral a impus ridicarea steagului roşu, care înseamnă interzicerea scăldatului. Cu toate acestea, spun salvamarii din Eforie, turiştii nu au ţinut cont de avertizare şi s-au aruncat în apă.

„Am stat toată ziua cu fluierul pe ei. Din fericire, nu am avut incidente neplăcute, dar asta doar datorită nouă“, spune coordonatorul salvamarilor din Eforie Sud, Florin Dumitrache.

El spune că tutiştii devin irascibili atunci când sunt avertizaţi să iasă din mare, întrucât sunt în pericol de moarte. „«Nu-mi fac concediul cum vreţi voi», „Eu fac ce vreau cu viaţa mea»“, aşa ne spun turiştii, reclamă şeful salvamarilor.

„Noi ne facem datoria, iar unii turişti înţeleg şi alţii nu“, spune el. La Eforie Sud 28 de salvamari veghează pe plajă la viaţa turiştilor.

Şi în Mamaia în această dimineaţă a fost arborat steagul roşu, dar interdicţia a fost ridicată spre orele prânzului, a spus Gabriel Culea, şeful salvamarilor din staţiune.

Steagul roşu şi galben înseamnă că plaja este supravegheată de un salvamar. Apariţia steagului galben înseamnă că există risc de îmbăiere şi că în apă pot intra doar înotătorii experimentaţi. Dacă se arborează steagul roşu, este interzis scăldatul.

salvamari

Vă mai recomandăm:

Capcanele mării: cum să ne ferim de gropile de sub apă

Tragedie la Mamaia. O fetiţă de 5 ani şi tatăl său au murit înecaţi

Un turist a murit pe plajă, în urma unui infarct

O tânără a fost lovită de un skijet, în staţiunea Mamaia

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite