Robert Dănceanu, fost campion naţional de box, a fost înmormântat la o lună de la deces

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul neînsufleţit al bodyguardului Robert Dănceanu (39 de ani), ucis la sfârşitul lunii iulie într-un club din tenerife, a fost adus, în urmă cu câteva zile, în oraşul său natal Mangalia şi depus la capela mortuară a bisericii Sfântul Mina. El a fost înmormântat în cimitirul din localitate.

Robert Danceanu, multiplu campion la box, a fost ucis într-o încăierare, într-un club din Tenerife. Principalul suspect este spaniolul Moises Ruibal, care a fost reţinut şi eliberat ulterior.

Dănceanu sărise să îşi ajute cumnatul şi a fost lovit de 14 indivizi. Printre aceştia şi spaniolul Ruibal Moises, campion mondial la box. Spaniolul i-a dat un pumn în faţă şi l-a pus la pământ dintr-o lovitură. Românul a fost transportat de urgenţă la spital, însă a decedat la scurt timp.

Tânărul a fost înmormântat pe 30 august, la o lună de la deces. Robert Dănceanu a fost bodyguardul lui Petre Roman şi a asigurat securitatea copiilor lui Adrian Năstase.
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite