Procurorul care i-a anchetat pe Mazăre şi Nicuşor Constantinescu vrea să fie şeful DNA. „Eu o să iau aceeaşi leafă şi dacă prind hoţi, şi dacă nu prind hoţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul Andrei Bodean vrea să fie şeful DNA                              FOTO Adevărul
Procurorul Andrei Bodean vrea să fie şeful DNA                              FOTO Adevărul

Andrei Bodean este de 5 ani procuror în cadrul DNA Constanţa. În acest timp a instrumentat dosare importante în care instanţele au dat şi primele condamnări. Acum şi-a depus candidatura pentru şefia DNA.

Andrei Bodean, 38 de ani, este din 2013 procuror în cadrul DNA-Servicul Teritorial Constanţa. În această perioadă a instrumentat mai multe dosare de corupţie în care nume importante au fost trimise în judecată. Dintre aceştia îi amintim pe Radu Mazăre (condamnat la 6 ani de închisoare în primă instanţă), Nicuşor Constantinescu (condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal), de Sorin Strutinsky şi alţi sefi de instituţii din judeţul Constanţa.

De numele lui Bodean se leagă şi ridicarea lui Nicuşor Constantinescu din faţa sediului Consiliului Judeţean Constanţa în anul 2014. După un an, când baronul PSD a revenit la birou i-a transmis un mesaj procurorului: „Domnul procuror Bodean are misiunea să distrugă tot ce am făcut, inclusiv apartamentele din Mamaia pe care le-am luat pentru medicii aduşi în Constanţa. Cine mai vine din Bucureşti sau Germania dacă noi ne arestăm medicii. Nu putem să facem justiţie televizată. Nu putem să arestăm oamenii şi pe urmă să facem dosarele, nu putem să arestăm pentru că sunt analişti politici. Românii din ţară şi din Statele Unite văd în fiecare zi cătuşe, arestări şi elicoptere. Avem nevoie de normalitate."

Andrei Bodean a fost procurorul care a instrumentat cazul Larei Şaban, tânăra ucisă de Gilberto Ghiunal Şaban şi George Davidescu, ambii fiind condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Candidatul la şefia DNA este născut în anul 1980 şi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa. A ajuns procuror în anul 2010, iar din anul 2013 este procuror în cadrul Direcţiei naţionale Anticorupţie, serviciul Teritorial Constanţa.

În decembrie 2017, Bodean s-a numărat printre magistraţii constănţeni care au protestat pe scările Judecătoriei cu privire la intenţia partidelor de guvernământ de a midifica Legile Justiţiei. „Practic toată lumea o să fie blocată, indiferent de parchet, indiferent de nivel, indiferent de infracţiunea investigată. Nici un procuror nu o să-şi mai poată face treaba eficient. Eu o să iau aceeaşi leafă şi dacă prind hoţi, şi dacă nu prind hoţi. Din nefericire pentru noi toţi, nu o să-i mai prind. Niciunul dintre magistraţi nu a ieşit astăzi în stradă ca să protesteze pentru el, deoarece noi vom continua să ne luăm lefurile chiar dacă vom face figuraţie la locul de muncă. Ideal pentru contribuabilul român ar fi să ne luăm lefurile şi să muncim. Din păcate, n-o să mai muncim, asta e durerea”, a declarat Bodean.

Pe aceeaşi temă:

Nicuşor Constantinescu a cerut recuzarea unui procuror DNA Constanţa

VIDEO Baronul Nicuşor s-a întors la birou cu laude pentru Iohannis şi cu atacuri la adresa procurorilor: „Nu putem să facem justiţie televizată”
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite