Povestea căpitanului Mircea Ionescu, comandantul remorcherului 101. Viaţa închinată salvării marinarilor în pericol
0
Căpitanul Mircea Ionescu a fost primul comandant al remorcherului militar 101, construit de România după al Doilea Război Mondial. De la bordul său, a condus cu succes zeci de operaţiuni de salvare în Marea Neagră şi în Delta Dunării.
După terminarea războiului, societatea britanică The Ocean Salvage şi-a retras navele de la noi, astfel că se impunea necesitatea construirii unor ambarcaţiuni care să asigure salvarea pe litoralul românesc. În 1954, a intrat în dotarea Marinei Militare remorcherul maritim militar “101” (RM 101) de 1.200 CP, construit la Şantierul Naval Galaţi, remorcher ce avea să asigure pentru mulţi ani salvarea pe litoralul nostru.
Această navă era specializată în remorcajul navelor în mare largă şi în radă, apărarea antiaeriană proprie şi a convoaielor, spargerea gheţii pe mare, în radă şi pe Dunărea maritimă, precum şi în stingerea incendiilor şi scoaterea apei din navele avariate. Primul comandant al navei a fost Mircea Ionescu, Întreaga sa activitate a fost consemnată de Dragoş Ionescu, neportul său, pe blog.
După nici trei luni de pregătire a echipajului, în seara zilei de 13 noiembrie 1955, la grupul de salvare se primeşte semnal de ajutor iar RM-ul face pregătirile de plecare. Semnalul de ajutor fusese dat de nava românească “ARDEAL” care, după ieşirea din strâmtoarea Bosfor, şi-a pierdut elicea, iar vaporul a rămas în voia valurilor. Nu după mult timp însă este găsită de nava de salvare şi remorcată pentru asigurarea primului ajutor la Varna, cel mai apropiat port, iar apoi la Constanţa.
În februarie 1956, se primeşte un nou semnal de ajutor, tragicul S.O.S. al unui echipaj muribund. RM “101” părăseşte portul în plină noapte, pe o mare de gradul 7-8, îndreptându-se cu toată viteza către cei aflaţi în pericol. Au urmat ore lungi de luptă cu gerul şi furtuna, care cu fiecare val îmbrăca salvatorul în gheaţă. Nava este găsită în timp util. “FLORINA”, sub pavilion elen, surprinsă de furtună, părea o bărcuţă miniaturală în dezlănţuirea haotică a naturii.
Din cauza situaţie critice, comandatul Mircea Ionescu a decis în prima fază salvarea echipajului. Şi astfel, o grupă de salvatori special instruită se ambarcă pe nava eşuată de unde aduce echipajul navei greceşti la salvator. În timp ce aceşti oameni istoviţi primesc hrană caldă şi asistenţă medicală, încep operaţiunile de salvare. După zeci de ore de muncă, în condiţii meteo deosebit de grele, “FLORINA“ este dezeşuată, pusă din nou pe linia de plutire şi remorcată la Constanţa.
Gerul năpraznic al anului 1956 blocase Dunărea maritimă iar blocurile mari de gheaţă făceau imposibilă aprovizionarea satelor dunărene cu alimente. Nava s-a deplasat la Sulina, unde, timp de 20 de zile, a devenit singurul mijloc de salvare al localnicilor. Localităţile erau inundate. Oamenii lipsiţi de căldură şi hrană sunt recuperaţi din podurile caselor astupate de apă şi nămol, şi transportaţi, rând pe rând, la nava de salvare. La bordul salvatorului se acordau primele îngrijiri necesare.
În anumite sectoare ale Dunării, grosimea barajelor de gheaţă a impus folosirea explozibililor. Cea mai grea luptă cu gheaţa s-a dat în dreptul satului Pisica, zonă care fusese inundată în întregime.
Iarna lui 1957 a pus din nou în alertă echipajul salvatorului, când în luna martie la semnalul de ajutor dat de nava românească “SULINA” intervine şi o salvează de la un iminent naufragiu. Un an mai târziu, pe 22 martie 1958, nava “SOCA” sub pavilion iugoslav eşuează pe digul de larg al localităţii Mangalia de unde transmite un semnal disperat de ajutor. Salvatorul RM “101” se deplasează la locul sinistrului şi după verificările de rigoare se constată starea gravă în care se găsea nava.
După 18 zile echipajul iugoslav a abandonat nava, iar după încă şase aceasta este dezeşuată, remorcată la Constanţa şi andocată în regim de urgenţă pentru reparaţii. În şantier nava este reparată şi intră în dotarea flotei comerciale române fiind rebotezată “MOLDOVA.”
În noaptea de 18 aprilie 1960, nava grecească “LILIKA” este aruncată de furtună în punctul cunoscut marinarilor sub denumirea de digul genovez, aflat în partea de sud a portului turistic Mangalia şi împinsă de vântul puternic eşuează pe plaja comunei 2 Mai.
La doar 20 de minute de la primirea semnalului de ajutor, nava RM “101” pleacă din Constanţa pe o mare de gradul 4-5 şi o vizibilitate extrem de redusă. La scurt timp nava eşuată este găsită şi încep imediat operaţiunile de salvare care sunt totuşi mult îngreunate de valuri şi vântul foarte puternic. După 48 de ore de luptă continuă, operaţiunile de dezeşuare reuşesc, iar “LILIKA” este remorcată la Constanţa având mai multe găuri de apă în sectorul pupa.
Nava Vishva Shanti, aflată în marş de la Calcutta spre Constanţa, pe data de 2 Martie 1968, a fost surprinsă de o furtună puternică specifică Mării Negre şi împinsă de valurile îngheţate spre digul de larg al portului.
Nava a fost izbită de mai multe ori de dig până când partea din fata s-a rupt. Ajuns la locul sinistrului, Mircea Ionescu s-a ocupat în primul rând de recuperarea echipajului, încercând totodată să menţină ce mai rămăsese din navă pe linia de plutire. Nava era deja ruptă în două, iar prova se scufundase la 12 metri adâncime în faţa digului, unde se află şi astăzi.
În ziua care a urmat naufragiului, armatorul indian a informat autorităţile române că renunţa la rămăşiţele vaporului. Nava Vishva Shanti a fost practic abandonată. Cum nava era nouă şi modernă, construită în 1962 la şantierele Hindustan, Visakhapatnam, India, statul român a decis dezeşuarea şi reconstrucţia ei. Astfel, partea rămasă întreagă a fost urcată pe un doc plutitor şi transportată la Şantierul Naval Constanţa pentru pregătiri în vederea reconstrucţie. În paralel, cei de la Şantierul Naval Galaţi au primit dispoziţie să confecţioneze partea din faţă a navei.
În aceste condiţii, trei ani mai târziu, grupul de remorchere au adus de la Galaţi la Constanţa partea reconstruită care a fost cuplată cu restul navei. Aşa a luat naştere, în 1972, cargoul românesc MV “VRANCEA”, care a navigat până în 1990.
Expediţie la cinci ani
Mircea Ionescu s-a născut la 13 decembrie 1913 în satul Esechioi, care la acea vreme făcea parte din Raionul Adamclisi. La cinci ani, a plecat pentru prima dată singur pe Dunăre, folosind o copaie din lemn pe post de ambarcaţiune, pe braţul Ostrov. Plimbarea a durat o zi întreagă, atunci când s-a decis să abandoneze primejdioasa expediţie pentru a face cale întoarsă spre casă, de data aceasta pe uscat.
A făcut şcoala în oraşul Silistra, care era la momentul respectiv încă tărâm românesc, fiind ulterior încorporat pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu. Ca urmare a declanşării celui de-al Doilea Război Mondial a fost detaşat, în decembrie 1938, la Arsenalul Marinei din Galaţi, care deservea navele maritime si fluviale din subordinea Ministerului Aerului şi Marinei.
În anul 1944 a fost rănit de o ghiulea fiind retras cu această ocazie în spatele zonei operative. I-au rămas ca “amintire” câteva schije în genunchi. S-a căsătorit după război, la Galaţi, în 1946, cu Elana, fiica afaceristul grec Spiru Mihăilescu, al cărui nume de botez era Spiros Mihailopulus. În anul 1949, este mutat împreună cu familia prin ordin al Comandantului Marinei la Constanţa unde îndeplineşte diferite funcţii la bordul navelor din Forţele Navale. Din anul 1954 devine comandant al remorcherul maritim militar, nava salvator, RM “101”.
După 27 de ani de carieră militară, trece în anul 1962 în rândul cadrelor de rezervă, cu drept de pensie. Îşi continuă activitatea în marina civilă ca şef al “Grupului de Intervenţii şi Salvare Navală al portului Constanţa” de unde se pensionează definitiv la vârsta de 65 de ani, după o activitate de peste patru decenii în slujba Marinei Române. Mircea Ionescu a murit în anul 1987, la Constanţa.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
