Podul de la Feteşti, încă în lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la podul de la Feteşti continuă săptămâna viitoare, de luni până joi. În weekend, circulaţia va fi deschisă fără restricţii.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că lucrările de întreţinere a căilor de rulare pe podul de la Cernavodă au fost finalizate, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii optime, fără restricţii.

În schimb, pe podul de la Feteşti lucrările se prelungesc până săptămâna viitoare, în funcţie şi de condiţiile meteorologice. Lucrările vor fi executate de luni până joi, iar în weekend circulaţia se va desfăşura fără restricţii.

„Având în vedere scăderea valorilor de trafic, aceste lucrări vor fi executate pe timp de zi, iar circulaţia rutieră se va desfăşură pe o bandă pe sens, pe sectoarele respective de drum.

Iniţial aceste lucrări erau programate în luna iulie, dar ele au fost amânate din cauza traficului intens specific sezonului estival“, transmite CNAIR.

CNAIR face apel la conducătorii auto care tranzitează zona să înţeleagă importanţa efectuării acestor lucrări şi să respecte semnalizările rutiere temporare.

Informaţii despre starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 şi pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - dispecerat - Situatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de Facebook https://www.facebook.com/cnadnr/ si de Twitter @CNADNR. 

Pe aceeaşi temă: 

Se repară şoseaua care traversează podurile Feteşti şi Cernavodă. Lucrările au loc doar noaptea, iar traficul va fi restricţionat

Compania de Drumuri anunţă măsuri de fluidizare a traficului în zona podului Feteşti. Restricţii pe Autostrada Soarelui

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite