Vergil Chiţac, primul candidat anunţat public pentru Primăria Constanţei. Ce îşi doreşte fostul rector al Academiei Navale pentru oraşul de la malul mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vergil Chiţac, candidat la Primăria Constanţa Sursă foto Facebook
Vergil Chiţac, candidat la Primăria Constanţa Sursă foto Facebook

Vergil Chiţac, fostul rector al Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa, a fost desemnat public de Partidul Naţional Liberal drept candidatul la Primăria Constanţa.

UPDATE În prima declaraţie de presă, fostul rector ANMB Vergil Chiţac a susţinut că, deşi a cochetat cu ideea de a rămâne independent, a acceptat oferta de a se înscrie în PNL pentru a-şi spori şansele la Primăria Constanţei. El şi-a explicat decizia de implicare în comunitate prin intrarea în politică şi asumarea unui rol administrativ.

„Mărturisesc că mă simţeam foarte bine în învăţământul superior de marină, acolo unde am lucrat aproape 30 de ani şi mi-am construit o carieră cu rezultate apreciate de colegii şi de studenţii mei. Am avut şi diferite funcţii administrative, culminând cu cea de rector al Academiei Navale, în ultimii aproape 6 ani gestionând bugete şi un patrimoniu cu valori considerabile.

Dar sunt lucruri care trebuie schimbate şi asta nu se poate face decât din interiorul politicii. A venit momentul în care înţeleg că pot să fac mai mult, că dacă îmi asum politic şi public nişte lucruri, pot influenţa şi crea procese, fenomene, dezbateri şi decizii, care să ducă la acţiuni concrete. În Constanţa, corupţia este cea care i-a descurajat pe cetăţeni în privinţa politicii. (...) Este nevoie de o schimbare majoră, intru într-o lume mai puţin organizată decât în cea în care am evoluat până acum. Dar, cu ajutorul vostru, am convingerea că putem aduce corectitudinea, ordinea şi legalitatea în Constanţa. Acestea sunt cuvintele cheie ale progamului meu, pe care vi-l voi prezenta în curând“, a declarat Vergil Chiţac.

Vergil Chiţac rectorul Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanţa candidat la Primăria Constanţa Sursă foto Facebook

Printre motivele care l-au îndemnat pe contraamiral să intre în cursa electorală se numără dorinţa de a trăi într-o Constanţă frumoasă. „Candidez pentru o Constanţă care să-şi recâştige locul de frunte printre oraşele ţării, pentru o Constanţă prosperă, nu pentru câştiguri materiale. Am nevoi materiale modeste şi s-ar putea să vă surprind, dar nu-mi plac banii în mod deosebit. Fără nicio ipocrizie, banii îţi mai relaxează viaţa, dar nu mi-am dorit niciodată să fiu cel mai bogat om din cimitir, cum spunea cineva. Stilul meu de viaţă este unul modest. Mă consider un econom, nu un cheltuitor“, a mai spus Vergil Chiţac.

El a subliniat că grupul de interese pe care-l va sluji va fi cel al constănţenilor. „Au fost neglijaţi de prea mult timp! Constănţenii care, bărbaţi şi femei, ne apără ţara, care muncesc în industria din Constanţa, care îi învaţă pe copiii noştri, şi care ne vindecă atunci cînd sîntem bolnavi – profesioniştii, afaceriştii, negustorii, funcţionarii, taximetriştii. Pentru grupul meu de interese, care poartă numele «constănţenii», vreau să aduc măsuri concrete, nu alegorice! Pentru ei trebuie Primăria să muncească şi putem să le facem viaţa mai frumoasă lor şi copiilor lor prin spaţii verzi, curăţenie, cultură, modernizare“, a afirmat candidatul PNL.

Şi nu în ultimul rând, fostul rector ANMB a menţionat că doreşte să candideze pentru o Constanţă corectă, în care să troneze legalitatea. „«Corupţia ucide!», au strigat tinerii care au ieşit în stradă în octombrie anul trecut. Şi acesta este un mare adevăr. Trebuie să oprim furtul, pentru că aşa ne furăm pe noi înşine şi, mai grav decât orice, furăm viitorul copiilor noştri şi al copiilor copiilor noştri. (...) Trebuie să existe un început şi sunt dispus să mă sacrific pentru acest început. Un început pentru o Constanţă Altfel!“, a încheiat Vergil Chiţac discursul de presă.

Săptămâna viitoare, forul central al Partidului Naţional Liberal va oficializa candidatura lui Vergil Chiţac la Primăria Constanţei. Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL Constanţa, a precizat că fostul rector ANMB va primi şi funcţie în partid, devenind liderul organizaţiei municipale a filialei. PNL cere două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, pentru a armoniza o legislaţie electorală „absolut incoerentă“, în care primarii se aleg într-un tur, preşedinţii de consilii judeţene - la masă, parlamentarii - pe liste, iar preşedintele - în două tururi.

Membrii Consiliului de Coordonare Local al Organizaţiei municipale Constanţa a Partidului Naţional Liberal au votat miercuri, 3 februarie, în şedinţă, desemnarea fostului rector al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Vergil Chiţac, ca viitor candidat la Primăria municipiului Constanţa.

„Hotărârea va fi înaintată către Comitetul Judeţean Executiv, care va valida şi înainta către Biroul Naţional PNL validarea candidaturii acestuia la alegerile locale din vara acestui an. Decizia CCL al PNL Constanţa vine ca urmare a înscrierii fostului rector al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Vergil Chiţac, în Partidul Naţional Liberal“, a anunţat PNL Constanţa în seara de miercuri, 3 februarie.

La şedinţa Consiliului de Coordonare Local al Organizaţiei municipale Constanţa a Partidului Naţional Liberal au participat secretarul general al PNL Constanţa, Ilie Bolojan, copreşedinţii PNL Constanţa deputatul Gheorghe Dragomir şi Sorina Tuşa, precum şi parlamentari ai PNL Constanţa.

Vergil Chiţac va susţine primele declaraţii de presă în calitate de candidat propus la Primăria Constanţa joi, 4 februarie, ora 11.00. Evenimentul are loc la sediul PNL Constanţa din b-dul Ferdinand nr. 49. Alături de el vor fi prezenţi parlamentari PNL Constanţa.

Vergil Chiţac şi Gheorghe Dragomir PNL Constanţa Sursă foto PNL

Rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa a renunţat la cariera activă de militar pentru a se dedica proiectelor din comunitatea locală. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, 28 ianuarie, decretul privind trecerea în rezervă a contraamiralui de flotilă cu o stea Vergil Chiţac. El părăseşte structura activă a Ministerului Apărării Naţionale la data de 1 februarie 2016. Chiţac făcuse cerere de trecere în rezervă de la finele anului trecut.

„Doresc să vă transmit cât se poate de sincer şi de deschis că voi rămâne şi în continuare strâns legat de activitatea Academiei Navale Mircea cel Bătrân, locul unde, împreună cu colegii mei, am reuşit să aduc schimbarea. Iau în considerare cât se poate de serios participarea mea la alegerile locale din 2016 pentru Primăria Constanţa. Orice decizie aş lua, voi merge mai departe cu demnitate. Am onoarea să vă salut!“, a declarat profesorul Vergil Chiţac pe pagina sa de Facebook.

Vergil Chiţac (53 ani) este candidatul cu care liberalii speră să obţină Primăria Constanţa pentru prima dată în istoria postrevoluţionară, are un dosar curat ca la Armată.

Născut la Istria, la 10 septembrie 1962, Vergil Chiţac a fost rector ANMB din anul 2010, instituţie unde a lucrat toată viaţa, de la absolvirea Facultăţii de Nave de la Galaţi (1986). Este profesor universitar doctor inginer, contraamiral de flotilă, posesor de brevete de inovaţie şi autor de cărţi ştiinţifice în domeniul arhitecturii navale, facultate pe care a absolvit-o la Galaţi în 1986.

Este căsătorit şi are 2 copii. Rectorul ANMB pare că trece cu brio de decalogul impus candidaţilor privind: lustraţia, traseismul politic, nepotismul, contractele şi relaţia cu statul, falsul în declaraţii, stările de incompatibilitate şi conflict de interese, eventualele atitudini discriminatorii, eventualele datorii pe care le au candidaţii la bugetul de stat, plagiatul, problemele penale.

Actualmente, Vergil Chiţac este preşedintele Asociaţiei Civice Pentru Constanţa, un ONG cu proiecte comunitare, care militează pentru o nouă imagine: „Constanţa altfel“.

Pe aceeaşi temă:

Rectorul Academiei Navale, Vergil Chiţac, pe primul loc în sondajul PNL pentru Primăria Constanţa

Rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân a trecut în rezervă. Vergil Chiţac poate candida la Primăria Constanţa

Contraamiralul Vergil Chiţac: „Costul plecării unui refugiat ajunge până la 15.000 de euro, bani care se duc la traficanţi. Cine plăteşte?!“

Contraamiralul Vergil Chiţac, rectorul Academiei Navale: „Din 2008, ştiam că America nu mai e interesată de Marea Neagră“ 

FOTO Spiritul Mircea, dus mai departe. Colectă publică pentru cel de-al treilea bric

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite