„Plăcerea de a ucide“ Prima iniţiativă legislativă a parlamentarilor de Constanţa. Remus Cernea, deputat USL, cere stoparea vânătorii de la Balc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânătoarea de la Balc, de pe domeniul lui Ion Ţiriac - condamnată FOTO Adevărul
Vânătoarea de la Balc, de pe domeniul lui Ion Ţiriac - condamnată FOTO Adevărul

Remus Cernea, deputat USL de Constanţa şi membru al Mişcării Verzilor, a lansat un apel prin care etichetează drept condamnabilă vânătoarea de animale, atunci când este făcută numai pentru plăcerea de a ucide.

„Vânătoarea anuală de la Balc a început acum câteva ore. ONG-ul Vier Pfoten a protestat la faţa locului, iar eu am anunţat intenţia de a elabora un proiect de lege pentru ca astfel de masacre, lipsite de etică vânătorească şi de fair play, să nu mai poată avea loc în România“, anunţă deputatul USL de Constanţa, membru al Mişcării Verzilor.

El a lansat un apel pe voxpublica.net prin care etichetează drept condamnabilă vânătoarea de animale, atunci când este făcut numai pentru plăcerea de a ucide.

„Atunci când apelul la conştiinţă este insuficient, trebuie trecut la elaborarea unei reglementări prin lege a unei chestiuni. În ultimii ani, organizaţii neguvernamentale, personalităţi publice şi simpli cetăţeni au reacţionat critic şi au protestat împotriva măcelului mistreţilor care are loc anual la Balc.

O mare glorie a sportului românesc (n.red - Ion Ţiriac), care merită întreaga noastră preţuire pentru marile performanţe obţinute în tenis, deţine acolo un ţarc în care se desfăşoară o activitate care contrastează cu valorile de fair play şi eleganţă pe care le-a simbolizat prin succesele din trecut.

De altfel, mesajul celor de la organizaţia Vier Pfoten care a protestat la Balc este tocmai acesta: „Stop killing, play tennis!”

Peste 1400 de animale lipsite de apărare şi de orice şansă de supravieţuire au fost ucise în ultimii ani la Balc de către persoane din elita economică, sportivă şi politică a Europei. Aceste persoane, deşi au făcut performanţă în anumite domenii, nu au dublat-o şi printr-o excelenţă morală.

Ceea ce se petrece la fiecare început de an la Balc, dar nu ar fi tolerat mai pe nicăieri în Europa, reprezintă un lucru care este posibil ca urmare a unei insuficiente reglementări în domeniu. Conform presei, masacrul de la Balc va fi reluat în acest week-end (12-13 ianuarie 2013).

Simpla deţinere a unei proprietăţi nu îţi dă dreptul să comiţi orice fel de fapte pe acea proprietate. Iar ideea „crescătoriilor de vânat” nu dă satisfacţie decât dorinţei unora de a-şi satisface plăcerea imorală de a ucide animale nevinovate.

Chiar considerarea, prin lege, a unor specii de animale drept „vânat” este o regretabilă reminiscenţă a unei viziuni învechite faţă de animale şi neprietenoase cu mediul. Speciile de animale nu trebuie privite prin lege drept „vânat”, ci fiinţe care trebuie protejate. Şi animalele au drepturi şi ar trebui privite cu respect şi empatie şi ferite de acte de cruzime din partea oamenilor.

Personal mă pronunţ împotriva vânătorii. Nu o pot accepta decât atunci când este determinată din raţiuni de autoapărare sau de necesitatea de a obţine hrană. Vânătoarea motivată de plăcerea de a ucide, o consider un act moralmente condamnabil. De asemenea, includerea vânătorii într-un text de lege printre activităţile „recreativ-sportive”, aşa cum se întâmplă în România, o văd ca pe o formă de legitimare a cruzimii faţă de animale.

Admit însă că nu toţi vânătorii sunt la fel. Vânătoarea de la Balc încalcă sistematic chiar Codul de Etică Vânătorească. În contrast cu prevederile Codului, vânătoarea de la Balc nu solicită fizic şi intelectual vânătorul şi nu acordă nici o şansă animalelor vânate. Acest gen de „vânătoare” făcută într-un ţarc de unde mistreţii nu au cum să scape, orice ar face, este un tip de masacru condamnat de regulile vânătoreşti.

De asemenea, atunci când se practică aşa numita „vânătoare la goană”, toate animalele sunt hăituite de către gonaci pentru a intra în vizorul vânătorilor care le aşteaptă într-un loc comod, pregătit în prealabil. Or, acest lucru care compromite chiar imaginea acelor vânători care înţeleg importanţa fair play-ului şi care respectă prevederile Codului de Etică Vânătorească. Spre exemplu, Codul condamnă uciderea în masă a animalelor şi precizează faptul că numai anumite exemplare ar putea fi vânate (cele bolnave, cele care sunt în vârstă etc) şi regulile de practicare a vânătorii, reguli de la abdicarea cărora îţi piezi, în esenţă, statutul de vânător şi te prăbuşeşti spre cel de persoană animată şi motivată de „voluptăţile” cruzimii.

Aceia care iubim şi respectăm natura şi viaţa, atunci când ne gândim la spaimele şi la suferinţele acelor animale sacrificate într-un mod atât de brutal nu putem să nu ne cutremurăm… Dar cu atât mai mult ne cutremurăm dacă încercăm să cuprindem cu mintea ce fel de emoţie şi de bucurie încearcă acela care îşi aşteaptă victima şi care apasă pe trăgaci iar apoi se mândreşte cu „trofeul” său…

În calitate de Consilier de Stat pe teme de mediu şi pe relaţia cu societatea civilă, în Cancelaria Primului Ministru Victor Ponta, m-am implicat anul trecut în protejarea râşilor din România. Le mulţumesc celor de la National Geographic România care m-au ajutat în activitatea de documentare.

Am avut o contribuţie pentru a scoate râşii de pe lista speciilor vânate în România. De asemenea, premierul Victor Ponta a decis în vara anului trecut stoparea vânătorii în Delta Dunării. Aşadar, atunci când există responsabilitate şi preocupare pentru protecţia speciilor din România, sunt posibile decizii politice care să ajute la conservarea acestora şi la stoparea cruzimii faţă de animale.

România are nevoie de iniţiative de lege care să creeze cadrul necesar pentru construcţie. În acelaţi timp, este nevoie de reglementare pentru a împiedica abuzuri precum actele de cruzime faţă de animale să poată avea loc.

Voi iniţia, în calitate de deputat verde, un astfel de proiect de lege. Invit organizaţiile neguvernamentale, experţii în domeniu şi colegii parlamentari să mă sprijine în acest demers.“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite