Pictorul evreu fascinat de figurile exotice ale musulmanilor din Dobrogea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tărâmul Dobrogei a fost sursă permanentă de inspiraţie pentru artişti prin peisajele sale, istorie, spiritualitate, cultură şi etnicitate. O minoritate anume, ce trăieşte pe aceste meleaguri din anii 1200, a stârnit o fascinaţie aparte pentru un artist plastic, la rândul său membru al unei minorităţi. Este vorba despre pictorul Iosif Iser, pe numele său real Isidor Rubinsohn, venit pe lume într-o familie de evrei din Bucureşti.

Născut la 21 mai 1881, micul Isidor şi-a petrecut copilăria în Bucureşti, apoi la Ploieşti, unde familia Rubinsohn se mutase cu afaceri.

Atent la educaţia şi la talentul fiului său, tatăl îl trimite pe Isidor în străinătate, la München, unde acesta deprinde tainele penelului. Pentru a-şi desăvârşi arta, Isidor merge apoi la Paris şi studiază Artele la Academia Ranson, intrând în lumea boemă a Montmartre-ului.

Când izbucneşte Primul Război Mondial, îşi face datoria de român şi se înrolează pe front, unde luptă şi continuă să exerseze făcând schiţe camarazilor săi din tranşee. Era deja cunoscut în lumea artistică a Bucureştilor, deoarece organizase prima expoziţie de artă modernă de la Palatul Ateneului, în 1909.

Călătoriile sale în spaţiul oriental îl influenţaseră puternic şi deşi a pictat personaje ca arlechini sau balerine sau peisaje din micile târguri ale României, Iosif Iser a rămas în galeria artei plastice româneşti ca fiind pictorul musulmanilor din Dobrogea.

Fascinat de figura lor exotică, de costumaţia tradiţională colorată şi de frumuseţea specifică a localnicelor înveştmântate din cap până-n picioare, Iser a imortalizat în lucrările sale figurile recognoscibile ale tătarilor, turcilor şi ţigăncilor din Dobrogea, pe care le alinta generic „odalisce“, cadâne. Picturile lui Iosif Iser sunt expuse în marile muzee ale României, iar galeriile de artă consideră un trofeu tranzacţionarea unui „Iser“.

Admiratorul Dobrogei exotice a primit titlul de membru al Academiei Române şi s-a stins din viaţă la 24 aprilie 1958, la Bucureşti.

Iosif Iser Sursa foto artindex.ro

image

Pe aceeaşi temă:

Cine a fost celălalt Grigorescu din pictură. „Cel mai latin dintre pictorii români“ s-a născut într-un târg pitoresc din Dobrogea

Artiştii plastici cu o unică muză: Marea Neagră. Picturile care redau peisaje marine de vis sau bătălii navale celebre

Cel mai bun pictor român al Mării Negre. Comandorul cu alură de actor de cinema i-a fost aghiotant regelui Carol al II-lea

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite