Operaţiunea 60.000. Cea mai importantă campanie navală din Marea Neagră, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
0Cea mai mare operaţiune navală din Marea Neagră s-a desfăşurat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Desfăşurată în perioada 11 aprilie - 13 mai 1944, acţiunea de amploare a primit numele de cod „Operaţiunea 60.000“.
Nu doar soldaţii români, ci şi germani şi slovaci trebuia evacuaţi din Crimeea în urma înaintării sovieticilor pe frontul de Răsărit. Scriptele au reţinut date diferite: după unii cronicari, numărul de 120.000 militari scoşi de urgenţă din peninsula ocupată, cei mai mulţi fiind germani - 58.500, români - 36.000, slovaci - 25.000. Alţi istorici estimează că numărul românilor aduşi în ţară a fost 42.200 militari, dintre care 3.056 pe calea aerului, reprezentând 90% din efectivul existent în Crimeea la 11 aprilie 1944.
„În primăvara anului 1944, în condiţiile închiderii părţii de nord a Peninsulei Crimeea, se punea problema evacuării trupelor germano-române care se apărau cu spatele la mare, pentru evitarea unui dezastru de tip Stalingrad. Pentru transportul trupelor pe mare şi apărarea convoaielor au acţionat în comun nave militare şi comerciale româneşti şi nave militare şi de transport ale comandamentului german“, descrie dr. Andreea Croitoru de la Muzeul Marinei Române.
Acţiunea de evacuare pe calea mării a revenit Comandamentului român, adică Forţelor Navale Maritime ce erau comandate de contraamiralul Horia Macellariu. Comandamentul român a dat numele de cod „Operaţiuneaa 60.000“, referindu-se cei 65.000 de militari români care se aflau în peninsulă în compunerea Armatei a XVII-a germane.
Operaţiunea maritimă de evacuare a trupelor din Crimeea s-a desfăşurat în două etape. Prima etapă a avut loc în zilele de 14-27 aprilie 1944, când transporturile militare s-au desfăşurat fără pierderi însemnate de nave şi personal. A doua etapă a cuprins zilele de 1-13 mai 1944 şi a fost caracterizată de o reacţie puternică a forţelor sovietice. Acest atac concertat s-a soldat cu pierderi importante în oameni şi nave.
Printr-un ordin al Marelui Stat Major din 13 aprilie 1944 s-a constituit Operaţiunea Tomism, care s-a ocupat de primirea trupelor evacuate, de dirijarea spre prima destinaţie, spre zonele de staţionare, de asigurarea hranei şi a asistenţei medicale, precum şi de expedierea către garnizoanele de reşedinţă. „S-au organizat garnituri de tren, separat pentru trupele române şi germane. Organizaţia Tomis a constituit centre de îndrumare în Portul Constanţa, aeroporturile Palas, Ciocârlia şi Mamaia, precum şi centre pentru deparazitare la Constanţa, Ciocârlia şi Saligny. Au fost deparazitaţi şi îmbăiaţi cel puţin o dată toţi ostaşii evacuaţi. Activitatea Organizaţiei Tomis a încetat la 29 mai 1944. A fost o reuşită, după cum reuşită a fost şi evacuarea“, relatează istoricul Valentin Ciorbea, profesor doctor universitar la Universitatea Ovidius.
Tragedia navei „Alba Iulia“
La data de 18 aprilie 1944, nava „Alba Iulia“ se îndrepta spre Constanţa având la bord 6.000 de militari români şi nemţi evacuaţi din Crimeea, precum şi prizonieri ruşi. Se afla în marş de la Sevastopol spre Constanţa, împreună cu cargoul „Danubius“, fiind escortat de distrugătorul „Mărăşti“, canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, un vânător de submarine, o navă de siguranţă antiaeriană şi un hidroavion de atac antisubmarin.
La aproximativ 120 mile marine de coasta românească, piloţii ruşi au deschis în valuri focul asupra vasului de pasageri. Rezultatul a fost dezastruos. Tancurile de combustibil şi câteva magazii au fost avariate de torpilele lansate de ruşi, iar apa a pătruns în cale. Panica a cuprins de îndată militarii, care abia scăpaţi din infernul de pe frontul din Crimeea, se vedeau atacaţi din nou, între cer şi apă, fără posibilitatea de scăpare. Unii dintre ei s-au aruncat în mare, în încercarea de a scăpa de pe nava bombardată. Alţii au început să se bată pe o barcă de salvare pregătită să fie lăsată la apă pentru verificarea spărturilor din corpul navei. Înnebuniţi de groază, soldaţii scoseseră deja armele pentru a ameninţa pe cei care le stăteau în calea salvării.
Şase atacuri au lansat avioanele ruseşti, în decursul orelor 12-18 din ziua fatidică de 18 aprilie 1944. Nu toate şi-au atins ţinta şi acesta a fost norocul celor de pe nava „Alba Iulia“. În cartea „Amintiri despre o flotă pierdută“ (2011, editura Telegraf Advertising), autorii constănţeni Corina Apostoleanu şi Constantin Cumpănă descriu pe larg acest episod terifiant. O parte din mărturiile strânse sunt postate pe site-ul Ligii Militarilor.
Iată ce relatează fostul elev plutonier Petre Bărbuneanu, aflat la bordul canonierei „Sublocotenent Ion Ghiculescu“ pentru stagiu:
„La 18 aprilie 1944, dimineaţa, pe o mare calmă şi cer descoperit, am ieşit din Sevastopol cu convoiul «Mărăşti», «Ghiculescu», «Alba Iulia» şi «Danubius», după care urma un K.T. şi două R.-booturi. Convoiul nu avea protecţie aeriană. Către ora 12.20, patru bombardiere, apărute prin surprindere dinspre soare răsare, au acoperit cu jerbe de joc pe «Alba Iulia», dar nava a rămas intactă.
La 12.37 alte cinci bombardiere, venind tot dinspre soare-răsare, atacând în picaj, şi-au lansat bombele asupra cargoului. Primele două bombe au căzut în apă, în babord, în dreptul navei, a treia a explodat chiar lângă bordaj, pricinuind o spărtură importantă sub linia de plutire, în timp ce următoarea lovea magazia dinaintea comenzii. Toate avioanele au mitraliat şi puntea pe care se aflau mulţi soldaţi. Păcura dintr-un tanc găurit a început să se împrăştie în mare ca sângele unei hemoragii.
Nava s-a înclinat cu vreo zece grade în babord şi s-a afundat cu prova, elicea începând să iasă afară din apă. Un jet de aburi a ţâşnit de la compartimentul căldărilor şi printre cei mai mulţi oameni de la bord s-a răspândit panica.
Ce-şi puteau închipui nişte soldaţi care nu mai fuseseră pe mare, când, bombardaţi şi mitraliaţi, vedeau cum fuge «pământul» de sub picioare? Unii au început să se caţere pe gruituri, pe catarge, gândind că dacă vaporul se va scufunda, vârfurile catargelor vor rămâne afară, deşi marea avea acolo peste o mie de metri adâncime. Alţii au vrut să ajungă mai repede în apă, au încercat să se lase, în lanţ, prin babord, ţinându-se unul de altul, dar laţurile se rupeau de la mijloc şi trupurile se prăbuşeau într-o vânzoleală de mantăi verzi.
Echipajul a încercat să lase bărci la apă; ce puteau face însă câţiva marinari în vâltoarea ce cuprindea câteva mii de soldaţi? Două bărci au rămas agăţate cu pupa pe când se lansau şi au căzut, vărsându-şi în apă conţinutul.
În câteva minute marea s-a umplut cu peste o mie de oameni, îmbrăcaţi sau goi, cu centuri de salvare sau fără, teferi sau răniţi. Cum însă «Alba Iulia» plutea în continuare, avioanele au mai venit încă o dată sau de două ori, aruncând grenade şi mitraliind.
La oarecare depărtare în jurul vaporului avariat evolua crucişătorul «Mărăşeşti». Nu era desigur îndreptăţit să stopeze pentru a culege oamenii din mare sau pentru a încerca să ia cargoul la remorcă. Ne-am apropiat de cargou până la circa 100 de metri.
Priveliştea era nefirească. Împrejurul canonierei, zeci de oameni goi în apa rece, câteva sute de centuri de salvare greşit legate, alunecaseră spre picioarele celor pe care-i susţineau încă înecaţi. Alţi oameni se agăţau câte 2 – 3 de un colac de salvare, care se afunda încet. Atunci se încleştau între ei şi aşa porneau spre fund, iar colacul reapărea la suprafaţă…
Era a treia zi de Paşte… În aceste condiţiuni, după mai multe încercări de a remorca vaporul, «Alba Iulia» a fost complet abandonat, dar a continuat să plutească în voia valurilor.
A doua zi, 19 aprilie, comandantul vasului «Regele Ferdinand», locotenent-comandor Titus Samson, trimite la bordul navei abandonate pe ofiţerul secund, căpitan Vasile Negrei, şi pe ajutorul şefului mecanic, locotenent Eugen Beleaev, aspiranţii Virgil Chirică şi Doru Ionescu, pentru a încerca cu echipe de marinari să o salveze.
După aproape 10 ore de eforturi deosebite, echipele trimise de pe «Regele Ferdinand» reuşesc să repună în funcţiune maşinile navei «Alba Iulia». O parte din echipajul care fusese salvat chiar de pe «Regele Ferdinand», este readus la bord, împreună cu comandantul civil Cociaşu; sunt aduse şi două remorchere de la Constanţa, şi nava «Alba Iulia» este salvată“.
În timpul atacurilor au decedat: Alexandru V. Brătianu, 34 ani, din Constanţa – ofiţer radiotelegrafist, Teodor Tudorache, 31 ani, din Galaţi – ajutor mecanic, Johans M. Petres, 43 ani, din Mediaş – ajutor mecanic, Iacob A. Croitoru, 43 ani, din Vadu lui Vodă, jud. Lăpuşna – timonier, Gheorghe Nicodinescu, 38 ani, din Bucureşti – fochist, Dumitru I. Paşa, 34 ani, din Ştefăneşti, jud. Bălţi – fochist, Ştefan C. Vasilescu, 19 ani, din Constanţa – fochist, Ioan A. Georgescu, 32 ani, din Călăraşi – fochist şi Ion I. Şerbănoiu, 23 ani, din Tonea, jud. Ialomiţa – fochist.
Statistic, pe durata întregii operaţiuni au fost organizate 90 de grupuri şi convoaie escortate, care au adus în ţară 122.853 persoane şi 22.548 tone armament, muniţie, materiale si altele. Pierderile de vieţi omeneşti în timpul transportului pe mare au fost de aproximativ 9-10% din personalul planificat a fi evacuat - însemnând peste 10.000 de morţi, dintre care 4.000 români. O treime, 19.048 TRB, din tonajul total din Marea Neagră al Axei a fost distrus. Flota română a pierdut 26% dintre nave, alte 46% avariate fiind aduse în Portul Constanţa şi reparate.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
