O mică aşezare din Dobrogea şi rolul ei istoric: tratatul de la Kuciuk-Kainargi, pacea dintre două mari puteri ale lumii

O mică aşezare din Dobrogea şi rolul ei istoric: tratatul de la Kuciuk-Kainargi, pacea dintre două mari puteri ale lumii

Războiul ruso-turc nr. 5 Pictură de Stefano Torelli Sursă foto wikipedia.org

O mică aşezare din Dobrogea a rămas în istorie ca fiind locul unde s-a semnat, la 21 iulie 1774, tratatul de pace dintre două mari Puteri ale lumii: Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. Pacea de la Kuciuk-Kainargi este cauza pentru care naţiunea română aflată sub stăpânire otomană a rămas fără Bucovina la acel moment.

De numele Kuciuk-Kainargi amintesc astăzi, ca rezonanţă, două sate - Cuiugiuc şi Kainargea, care fac parte din ţări diferite. Cuiugiuc este un cătun aflat la 12 kilometri de Lipniţa, aproape de Dervent. Treci graniţa la Ostrov, parcurgi 10 kilometri până la Silistra, iar după alţi 5 kilometri intri în Kainargea, aşezarea unde cândva mai-marii lumii s-au aşezat la masa negocierilor. Drumul este nou, făcut cu bani europeni printr-un proiect transfrontalier, pentru că autorităţile celor două state vecine au decis să înfiinţeze aici un punct de trecere a frontierei. La Kainargea, bulgarii au deschis un muzeu pentru a aminti de momentul istoric de la 21 iulie 1774.

Crimeea, scânteia războiului ruso-turc cu nr. 5

Conflictul armat dintre imperiile Rus şi Otoman a izbucnit din cauza Crimeeii, peninsula tătarilor, pe care ruşii o doreau scoasă de sub influenţa Înaltei Porţi, pentru a avea acces la Marea Neagră. Asta a dus la izbucnirea celui de-al cincilea război ruso-turc, ce a avut loc între anii 1768 şi 1774. Rusia era condusă la acea vreme de ţarina Ecaterina cea Mare, iar Turcia - de sultanul Mustafa al III-lea.

„Începând cu secolul al XVI-lea, ţarii ruşi au privit Crimeea ca pe o bază de atac către Balcani, Caucaz şi Istanbul. Câtă vreme unitatea de acţiune tătaro-otomană a fost puternică, Rusia nu a îndrăznit să atace Crimeea. Dar în secolul al XVIII-lea, pe fondul unei slăbiciuni manifestate a adversarilor, Rusia a început să atace în mod repetat Crimeea, de fiecare dată producând mari distrugeri şi masacre. Înfrântă pe toate fronturile, Poarta a trebuit să accepte Pacea de la Kuciuk Kainargi, din 1774, prin care Rusia proclama independenţa Hanatului din Crimeea“, precizează istoricul Tasin Gemil, fost amsabador al României în Azerbaidjan (1998-2003) şi Turkmenistan (2004-2008), directorul Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice din care Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

La Kuciuk-Kairnagi a împlinit ţarina Ecaterina visul lui Petru cel Mare al Rusiei, de a obţine ieşirea la Marea Neagră. Tratatul de pace dintre imperiile Otoman şi Rus a pus capăt conflictului, prin înfrângerea turcilor. Rusia a obţinut accesul la Marea Neagră şi la Marea Egee, fortăreţele de pe malul Mării Azov, protectoratul asupra Hanatului Crimeii şi stepa dintre Bug şi Nistru, plus o despăgubire de război de 4,5 milioane ruble şi dreptul de a veghea asupra libertăţii religioase a supuşilor creştini ai sultanului.

Naţiunea română a suferit, însă, pierderea Bucovinei. „În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (1774), un sat în Dobrogea de miazăzi, azi în Bulgaria, ne-a fost răpită Bucovina. După încheierea păcii, austriecii care, în timpul ostilităţilor, ocupaseră, prin împingerea semnelor de hotar, a pajurilor împărăteşti, o fâşie largă de-a lungul munţilor, atât în Muntenia, cât şi în Moldova, în suprafaţă de câteva mii de kilometri pătraţi, cerură, drept recompensă că ajutaseră pe turci, «o rectificare de frontieră în sudul Galiţiei», spunând că le era necesară pentru trecerea din Transilvania în Galiţia de curând anexată.

Astfel că se prezentă la Constantinopol o hartă falsă, în care teritoriul revendicat era redus la o fâşie îngustă, se dădură bani celor care protestau şi astfel Moldova de Sus, leagănul Ţării, cu vechile mănăstiri şi cu mormântul lui Ştefan, fu răpit (1775), ratificându-se totodată şi încălcarea de-a lungul munţilor. Austriecii numiră Moldova de Sus Bucovina, cuvânt care înseamnă, în limba slavă, pădure de fag. Grigore Ghica, pe atunci domn al Moldovei, protestă împotriva acestui furt neruşinat; austriecii interveniră pe lângă turci, care trimit la Iaşi un capugiu, adică un agent executor, însoţit de câţiva oameni care ucid pe domn (1777)“, consemnau istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu.

Dobrogea, casă pentru crimeeni

Peste ani, tătarii din Crimeea ajung să se refugieze tocmai în ţinutul care a găzduit semnarea păcii. Patria lor a fost anexată, în cele din urmă, de Imperiul Ţarist. „Ruşii au provocat permanent tulburări în hanat, astfel că, în anii 1782-1783, trupele ruseşti comandate de cneazul Grigori Potiomkin au bombardat sate şi oraşe din Crimeea, ucigând populaţia. La 8 aprilie 1783, Ecaterina a II-a a proclamat anexarea Crimeii şi transformarea ei într-o provincie ruseascã. Tătarii au fost supuşi sistematic represaliilor, pentru a îi obliga să lase locul în Crimeea coloniştilor slavi. În 1784, guvernatorul Potiomkin a emis o poruncă prin care cerea «izgonirea din peninsulă a tuturor tătarilor localnici din regiunile de munte şi câmpie»“, descrie istoricul Tasin Gemil.

Pânã în anul 1800, mai mult de 500.000 tătari au fost nevoiţi să ia calea surghiunului refugiindu-se între graniţele otomane, inclusiv în Dobrogea.

Pe aceeaşi temă:

De unde vine numele Cadrilaterului. Dobrogea de la sud de Dunăre a fost pierdută definitiv de România în cel de-al Doilea Război Mondial, acum exact 75 ani

Ce s-a întâmplat cu adevărat în bătălia de la Bazargic, atunci când o greşeală de tactică a făcut ca România să piardă Cadrilaterul

Fascinanta istorie a turcilor şi tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supuşii unei ţări ortodoxe

 

citeste totul despre: