Măsuri drastice de siguranţă la Festivalul Neversea: 1.600 de oameni ai legii vor veghea la siguranţa tinerilor
0Festivalul Neversea, care va ţine anul acesta patru zile şi patru nopţi, va fi o supraproducţie. De siguranţa festivalierilor se vor ocupa peste 1.600 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi medici. În perimetrul festivalului vor fi amplasate şi două spitale de campanie SMURD şi 3 puncte de prim ajutor.
Peste 4.000 de persoane lucrează în producţia efectivă a festivalului NEVERSEA, dintre care peste 500 sunt voluntari. În ceea ce priveşte
Llogistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 250 de camioane necesare pentru transportul logistic.
Scena principală are 20 metri înălţime, peste 80 de metri baza şi o creştere de peste 30 la sută a ecranelor led şi a efectelor speciale. Perimetrul festivalului este împrejmuit de 5 km de gard. Pentru grafica şi designul tuturor scenelor s-au adunat peste 600 de ore de muncă a peste 20 designeri şi arhitecţi, ce au contribuit la crearea universului NEVERSEA din acest an.
Pentru protecţia plajelor se folosesc peste 10.000 mp de podele de lemn şi peste 8.000 mp de podele protecţie trafic greu. Organizatorii folosesc 22 de generatoare electrice pentru a acoperi întreaga zonă, însumând 4,5 MW putere instalată, adică consumul unui oraş de 40.000 de locuitori din România. Cablurile electrice care se vor folosi au greutatea de aproximativ 12 tone, iar lungimea lor, dacă ar fi să le punem cap la cap este de aproximativ 30 kilometri.
Peste 1.600 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi medici se vor asigura în cele 4 zile şi 4 nopţi de festival că sunt respectate măsurile de siguranţă. În plus, in festival vor exista şi 300 de agenţi de securitate privaţi. În perimetrul festivalului vor fi amplasate şi două spitale de campanie SMURD şi 3 puncte de prim ajutor.
Autobuzele vor circula non-stop
Pentru ca circulaţia în oraş şi în staţiunea Mamaia să nu se blocheze pe perioada celor patru zile în care se va desfăşura marele eveniment, Regia Autonomă de Transport în Comun din Constanţa va suplimenta oferta de transport cu o linie SHUTTLE BUS, ''NEVERSEA'' cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis . Autobuzele vor circula non stop, în perioada 5-9 iulie, pe traseul: Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Elizabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis şi retur, Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Elizabeta, Str. Traian, Str. Mihai Viteazu, B-dul Mamaia, Staţiunea Mamaia. Autobuzele care deservesc aceasta linie vor circula începând cu data de 05 iulie 2018.
Intervalul de succesiune va fi între orele 08.00-24.00 de 10 minute, iar între 24.00-08.00 de 16 minute. Tot pentru perioada festivalului “NEVERSEA” vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în portul Tomis, iar în intervalul 05.08.2018, ora 09:00 şi 09.08.2018, ora 09:00 programul de transport va fi non stop. Pentru aceasta perioada, liniile 2-43 şi 5-40 vor circula şi în intervalul orar 24.00 – 05.00 cu o succesiune de 30 minute.
Toţi cei care vor să se deplaseze la festival pot să achiziţioneze abonamente RATC pentru 24 ore la preţul de 5 lei, dar şi abonamente pentru 7 zile la preţul de 30 lei. De asemenea, călătoria se poate achita şi prin SMS, la numărul 7475, iar în portul Tomis va fi amplasat punct de vânzare bilete R.A.T.C. cu program non-stop.
Străzi închise circulaţiei
De joi, 5 iulie şi până luni, 9 iulie vor fi închise circulaţiei, următoarele artere: strada Traian cu Valea Portului; Poarta 1; sensul giratoriu Traian cu strada Termele Romane; strada Traian cu bulevardul Tomis; strada Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga; strada Yokohama, strada Salonic şi strada Belvedere; strada Negru Vodă cu strada Mircea cel Bătrân; strada Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan; strada Mircea cel Bătrân cu strada Decebal; strada Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor; strada Bucovina cu strada Eroilor. Parcarea autovehiculelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă pe perioada 03 – 09 iulie, iar riveranilor li se vor distribui permise de acces pentru a putea trece de filtrele instituite de autorităţi. De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranţă cu excepţia autobuzelor RATC autorizate să efectueze cursele speciale.
Până luni, 2 iulie, organizatorii au vândut 30.000 de abonamente, însă numărul celor ce vor fi prezenţi la festival va fi mai mare, unii tineri preferând să-şi cumpere bilet pe ultima sută de metri.