FOTO Egipt, 1930. Regina Maria şi Principesa Ileana au mers să vadă Piramidele din Egipt, invitate de Harvard
0O serie de imagini insolite, cu Regina Maria şi cu fiica sa cea mică, Principesa Ileana, vizitând Piramidele din Egipt, apar în arhiva Universităţii Harvard, SUA.
Fotografiile au fost descoperite de Mihaela Chiripuci, de la Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), în arhiva de la Universitatea Harvard, SUA.
Ea a postat pe contul său de Facebook aceste imagini insolite, dorindu-şi să le vadă cât mai multă lume.
Regina Maria este arătată alături de fiica sa cea mică, Principesa Ileana, preferata sa. Împreună cu doamne de companie, cele două capete încoronate vizitează platoul de la Gizeh, Egipt, în 1930, la invitaţia cercetătorilor de la Universitatea Harvard, care efectuau săpături. Suita regală poartă ţinute elegante, pantofi cu toc jos şi pălăriuţele vremii, cu bor lăsat, nerenunţând la etichetă nici pe şantierul arheologic din deşert.
GALERIE FOTO DE LA VIZITA REGALĂ LA PIRAMIDELE DIN EGIPT
„Regina Maria şi Principesa Ileana în Egipt, pe platoul arheologic de la Giza (Gizeh)/ 1930, ca oaspete ale cercetătorilor de la Harvard Camp.
De remarcat automobilul de lux pus la dispoziţie de gazde şi toaletele elegante ale doamnelor, chiar dacă excursiunea are loc printre pietre, praf şi poteci accidentate.
Complexul arheologic de la Giza cuprinde în principal Piramidele Cheops, Chephren şi Mykerinos, Marele Sphynx, alte trei piramide mai micuţe, tombe, cimitire, un sătuc ş.a.
Preţioasele fotografii fac parte din arhiva Digital Giza peste care am dat întâmplător ieri şi pe care vi le ofer şi vouă“, a scris Mihaela Chiripuci.
Pe aceeaşi temă:
VIDEO Istoria domeniului regal de la Balcic. Cui a aparţinut înainte de a deveni al Reginei Maria
Bărbatul pe care Regina Maria l-a iubit fără speranţă toată viaţa. Datorită lui, a devenit româncă

















