Fetele de la restaurantul Beirut au murit îmbrăţişate în incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familiile celor trei tinere artiste de la restaurantul libanez Beirut din Constanţa acuză pompierii că le-au lăsat să moară asfixiate.

Acuzaţii şi suspiciuni au început să apară în cazul morţii celor trei tinere în incendiul de la restaurantul Beirut din Constanţa. Familiile victimelor sunt revoltate că fetele n-au mai fost salvate, deşi toată lumea ştia că ele se aflau înăuntru.

În focul devastator de sâmbătă seara, care a mistuit interiorul localului libanez, şi-au pierdut viaţa cântăreaţa Nicoleta Ioana Cengher (22 ani) şi dansatoarele Mihaela Tucă (23 ani) şi Nicoleta Vasiliţeanu (22 ani).

Incendiul a izbucnit în zona de sus a localului, acolo unde se afla vestiarul fetelor. Acesta era prevăzut cu o uşă din termopan şi avea geam. Toţi au reuşit să iasă în stradă, mai puţin dansatoarele şi cântăreaţa.

„Cum patronul ăla şi-a numărat bucătarii, şi-a numărat ospătarii, şi-a numărat barmanii, iar de ele a uitat? Tocmai ele, care erau strălucirea... “, se întreabă Mariana Sarkany, mama solistei Nico.

Patronul George Karam a fost cel care a salvat-o din foc pe dansatoarea Nicoleta Buirencu (18 ani) sau „Nicoleta mică“, aşa cum e alintată de colegi. Ea nu se afla împreună cu colegele ei, în micul vestiar de la mansardă. „Deci el, om la 74 ani, a intrat şi a scos-o pe Nico mică dinăuntru, fără mască de gaze, iar pompierii n-au putut??“, se întreabă revoltaţi apropiaţii fetelor.

Cea care a dat alarma la 112 a fost Diana, o fată care lucra ca ajutor de ospătar. Ea a ieşit ultima din local şi a atras atenţia pompierilor, îngrozită, că la etaj sunt blocate colegele ei. Deşi se auzeau ţipetele lor disperate de ajutor, pompierii nu au intervenit, considerând că este prea riscant. „A vrut patronul să intre după ele, iar ei nu l-au lăsat. Ba că n-au lanternă, ba că n-au apă… era doar fum, se putea intra“, relatează fratele Mihaelei, Mihai Mancaş.

Dansatoarele Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu Foto Facebook Beirut

image

Unii martori spun că uşa de termopan de la vestiar s-a blocat de la căldură, prinzându-le pe fete ca în capcană. Alţii spun că scara din interior, pe care puteau coborî, a fost blocată de căderea unui tablou imens, apoi a unor grinzi în flăcări. Cert este că fetele au fost găsite moarte, îmbrăţişate. Trupurile lor au fost descoperite la parterul localului, printre dărâmăturile tavanului prăbuşit. „Sunt întregi, doar Nicole este arsă la faţă“, a spus fratele Mihaelei Tucă.

Moartea a fost provocată de asfixiere

Mama Nicoletei Cengher spune că la tragedie a contribuit un ceai cu care fetele au fost servite. „Chiar în acea seară, barmanul a fost înlocuit. El le-a dat să bea un ceai, după care fetele s-au retras în acea debara de la mansardă şi nu au mai putut fi contactate. Telefoanele lor erau închise. Cerem să se facă examen toxicologic! Fetele erau puternice, cum de n-au luptat să spargă geamul uşii de la vestiar? Să se verifice şi de ce era închisă uşa din spate a localului, pe unde aveau ele acces!“, reclamă Mariana Sarkany.

Necropsia efectuată luni a determinat cauza morţii fetelor: asfixiere cu monoxid de carbon. „Fata mea şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut la pământ, iar peste ea s-a prăbuşit o grindă, de aceea a fost rănită atât de tare la faţă“, a spus plângând Maria Vasiliţeanu, mama Nicoletei.

Fetele lucrau la negru la restaurantul Beirut, câştigându-şi banii din bacşişul oferit de clienţi. Dacă aceştia nu erau generoşi, artistele erau plătite cu 100 lei pe seară, în programul de weekend. Inspectoratul Teritorial de Muncă a amendat restaurantul Beirut cu sume între 10.000 şi 20.000 lei pentru fiecare victimă care nu avea contract.

image

Cântăreaţa Nicoleta Ioana Cengher şi dansatoarele Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu au murit în incendiul devastator de la restaurantul Beirut, fiind surprinse de flăcările mistuitoare pe când se aflau în vestiarul de la etaj. (Adrian Boioglu)
 
Vă mai recomandăm

Rezultatele necropsiei. Fetele de la Beirut au murit intoxicate cu monoxid de carbon

Şeful pompierilor care au acţionat la Beirut: „Dacă mă simt vinovat? Depinde“

Mama solistei Nico: „În seara incendiului, barmanul a fost înlocuit, iar fetelor le-a fost servit un ceai“

VIDEO „Acum să vezi foc ;)“ Ultima postare de pe Facebook a artistei Nico. Tânăra era cântăreaţă la restaurantul Beirut

FOTO VIDEO Nicole, una dintre tinerele moarte în incendiul de la Beirut, recunoscută după cercei şi inele

VIDEO Micky Bellydance, tânăra moartă în incendiu: „Să mergi cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât să mergi pe lumină singur“

VIDEO Micky Bellydance, dansatoarea de la Beirut, va fi înmormântată în rochie de mireasă

Nicolle, artista care a supravieţuit incendiului de la Beirut, în stare critică

VIDEO Clipul de promovare a restaurantului Beirut, realizat cu exact un an înainte de dezastru. În imagini apar dansatoarele exotice, care erau atracţia localului

Dosare penale şi angajaţi fără contracte. Anchetă la sânge a autorităţilor la Restaurantul Beirut, unde au murit trei tinere

UPDATE FOTO VIDEO Incendiu devastator la Restaurantul Beirut şi Legendary Pub. Trei artiste au murit carbonizate. Alte patru persoane au fost grav rănite

FOTO Ce a mai rămas din Restaurantul Beirut. Relatarea unui martor, membru al trupei care cânta la Legendary Pub

Prima lumânare şi flori de primăvară la locul tragediei de la Restaurantul Beirut

VIDEO Sorin Lucian Ionescu, martor: „Ardem ca şobolanii la Legendary Pub!“



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite